vladimir voronin

Instituția Teleradio-Moldova (TRM) a respins un material electoral al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), care urma a fi difuzat la postul public de televiziune Moldova 1. Informația a fost confirmată pe 23 septembrie de directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, care a argumentat că în respectivul material liderul comuniștilor,

Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibilă sesizarea comuniștilor Vladimir Voronin și Diana Caraman, nemulțumiți de data alegerilor prezidențiale. Deputații sunt de părere că alegerile trebuie organizate în termen de două luni de la data la care a intervenit vacanța funcției de președinte al Republicii Moldova. Pe 16 septembrie, Curtea a

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) îl va susține pe Vasile Tarlev în cursa prezidențială. Anunțul a fost făcut de liderul PCRM Vladimir Voronin. Potrivit lui Voronin, Tarlev va fi „un candidat al poporului, nu al unui partid”. Amintim, și Alexandr Stoianoglo a fost prezentat de socialiști drept candidat „al

Deputații comuniști Vladimir Voronin și Diana Caraman solicită Curții Constituționale să verifice constituționalitatea unei prevederi din Codul Electoral și Hotărârea Parlamentului prin care a fost stabilită data următoarelor alegeri prezidențiale. O sesizare în acest sens a fost depusă în data de 22 august. Potrivit sesizării, Vladimir Voronin și Diana Caraman

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, s-a întâlnit vineri, 29 martie, cu fostul președinte socialist al Republicii Moldova, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut atât de guvernatoarea de la Comrat, susținută de oligarhul fugar Ilan Șor, cât și de actualul lider al socialiștilor. Guțul și Dodon susțin că au discutat despre situația

Bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul – afiliată oligarhului fugar Ilan Șor – a avut pe 15 martie o întrevedere cu liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), deputatul Vladimir Voronin. Guvernatoarea a declarat că politicianul „a asigurat-o” că deputații comuniști nu vor susține niciun proiect de lege care va prevedea „reducerea

Schimb de replici între fostul președinte al țării Vladimir Voronin și prim-ministrul Dorin Recean în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 14 martie. În timpul rundei de întrebări/răspunsuri pe tema raportului de activitate al Guvernului, deputatul comunist a acuzat Curtea Constituțională că a luat o decizie greșită atunci când a

Comuniștii și socialiștii au depus astăzi, 26 decembrie, o sesizare la Procuratura Generală (PG), prin care cer investigarea acțiunilor conducerii de vârf a țării pe marginea desemnării și numirii noii șefe de la Banca Națională a Moldovei (BNM), fosta senatoare din România Anca Dragu. Fostul președinte al țării Igor Dodon,

Deputatul comunist Vladimir Voronin a comentat suspendarea recentă a licențelor de emisie a celor 6 televiziuni, dar și blocarea portalurilor web. Voronin, într-o scrisoare deschisă, s-a arătat indignat că ambasadorii și politicienii din alte țări nu reacționează, deși au fost „prompți și reactivi” în timpul guvernării comuniștilor, care erau în

Politicianul din Republica Moldova în care cetățenii au cea mai mare încredere este Maia Sandu. Aceasta reiese din datele sondajului, realizat de compania sociologică CBS-AXA. Președinta este urmată de Igor Dodon, Ilan Șor și Vladimir Voronin. Respondenții sondajului au numit personalitatea politică/politicianul din Republica Moldova în care au cea mai

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x