Focus

Tarifele la lumină în R. Moldova vor crește? Directorul ANRE: „O ajustare este inevitabilă”

Directorul Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a declarat că tariful la energia electrică pentru consumatorii casnici din Republica Moldova ar putea fi majorat pe fondul scumpirii gazelor naturale și al creșterii prețurilor pe piața regională. El nu a precizat când va fi luată o decizie și care ar putea fi valoarea majorării, dar susține că aceasta va fi proporțional mai mică decât scumpirile recente la gaze și energie termică. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 13 octombrie a emisiunii „Pe față” de la Moldova 1.

Potrivit lui Taran, creșterea prețului gazelor influențează costurile de producție a energiei electrice, întrucât centralele electrice cu termoficare (CET) folosesc acest combustibil pentru a produce atât căldură, cât și electricitate. Acestea acoperă aproximativ 15-20% din consumul anual al Republicii Moldova, iar restul necesarului este asigurat din alte surse, inclusiv importuri și energie regenerabilă.

„Noi asistăm acum la o creștere a unei componente majore, adică energia electrică produsă de către CET-uri. Clar vedem și pe piața regională că deja prețurile sunt ușor în creștere, din cauza acestei secete hidrologice care a început în iulie-august și continuă până la moment – un fenomen atipic care nu putea fi prognozat. Și inevitabil o să avem o ajustare, să spunem așa, în prețul la energia electrică”, a declarat Taran.

Revizuirea tarifelor presupune mai multe etape, care ar putea dura de la câteva săptămâni până la două luni. Mai întâi, ANRE trebuie să aprobe prețul energiei electrice furnizate de Energocom către furnizorii care deservesc consumatorii. Ulterior, aceștia vor putea solicita ajustarea tarifelor, cererile urmând să fie examinate cu respectarea procedurilor de transparență decizională.

Întrebat dacă scumpirea ar putea avea loc până la sfârșitul anului, Taran nu a oferit un termen concret. „Cert este faptul că, chiar dacă va fi o creștere la energia electrică, ea nu va fi de aceeași amploare sau în același procent cum a fost pentru gazele naturale și pentru energia termică”, a spus el.

Amintim că, în prezent, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy în centrul și sudul țării achită 3,56 lei/kWh, iar cei din nord, deserviți de Furnizarea Energiei Electrice Nord, plătesc 3,95 lei/kWh.

Ultima ajustare a tarifelor a avut loc la 31 martie, când ANRE a aprobat o ușoară reducere a prețurilor la energia electrică.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: