Tatăl fetiței care a venit la școală cu un desen anti-război, care a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru discreditarea armatei, a fost reținut
Full Article 2 minutes read

Tatăl fetiței care a venit la școală cu un desen anti-război, care a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru discreditarea armatei, a fost reținut

Alexei Moskaleov, condamnat în Rusia la închisoare pentru „discreditarea armatei”, a fost reținut la Minsk, scrie Mediazona cu referire la avocatul lui Moskaleov. 

„Nu avem nici o legătură cu Alexei acum. Nu răspunde la telefon. Nu pot confirma cu siguranță, dar potrivit datelor indirecte se pare că totul este așa. Este trist”, a scris avocatul Dmitrii Zahvatov, pe Telegram.

SOTA cu referire la o sursă scrie că Moskaleov a fost reținut pentru că și-ar fi conectat telefonul în apartamentul în care se ascundea.

Anterior, Alexei Moskaleov a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru „discreditarea armatei”. Cu toate acestea, bărbatul, aflându-se în arest la domiciliu, ar fi reușit să evadeze și s-a ascuns.

Familia Moskaleov a ajuns în atenția autorităților ruse în aprilie 2022, după ce Maria, fetița de 12 ani a lui Alexei Moskaleov, din regiunea Tula, Rusia, a făcut în timpul orelor un desen în care era ilustrat steagul ucrainean și o femeie, care apără un copil de o rachetă ce se îndreaptă spre ei din direcția Federației Ruse. Profesoara fetei a raportat cazul, iar de atunci familia acesteia a fost supusă constant controalelor din partea poliției și agenților FSB.

Pe 1 martie, Alexei Moskaleov a fost reținut, fiind suspectat de „discreditarea armatei”, din cauza unei postări anti-război, publicată pe rețeau de socializare Odnoklassniki. Ulterior, bărbatul a fost plasat în arest la domiciliu pe perioada desfășurării anchetei. Iar fiica acestuia, Maria, a fost plasată într-un adăpost social de către autoritățile tutelare.

Pe 12 martie, Comisia pentru treburile minorilor, din regiunea Tula, a intentat un proces pentru a restricționa drepturile părintești ale lui Moskaleov. Același proces a fost intentat împotriva mamei Mariei, care nu locuiește cu familia.

Pe 29 martie, presa locală a publicat scrisoarea Mariei Moskaleova adresată tatălui ei. Copila își numea tatăl eroul ei și îl îndemna să nu renunțe. Fetița se arăta convinsă că părintele ei nu este vinovat de nimic și speră să-l revadă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: