Tatiana Savva, noua directoare generală adjunctă a Agenției Proprietății Publice
Full Article 1 minutes read

Tatiana Savva, noua directoare generală adjunctă a Agenției Proprietății Publice

Tatiana Savva a fost numită în funcția de directoare generală adjunctă a Agenției Proprietății Publice (APP) din 7 februarie. O decizie în acest sens a fost adoptată, în data de 12 ianuarie, de către membrii Guvernului.

Tatiana Savva va fi responsabilă de administrarea corporativă, planificarea, analiza și evaluarea activității întreprinderilor de stat și a societăților comerciale cu cota statului în capitalul social.

Candidatura acesteia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri în cadrul ședinței de Guvern, după ce a promovat concursul organizat pentru ocuparea funcției.

Reprezentanții APP menționează că Tatiana Savva este expert economic și are o experiență de peste 10 ani în finanțe publice, sisteme de management, transparență și bună guvernare. Deține două diplome de master, inclusiv în domeniul științelor economice și managementului public și a fost implicată activ în implementarea proiectelor și programelor internaționale. Anterior, Tatiana Savva a activat în cadrul unei organizații non-guvernamentale specializată în cercetări economice și politici publice.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: