Teste citologice gratuite pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 61 de ani
Full Article 2 minutes read

Teste citologice gratuite pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 61 de ani

Femeile cu vârste cuprinse între 25 și 61 de ani se vor putea adresa la medicul de familie pentru a beneficia gratuit de testul citologic. Autoritățile au anunțat că relansează campania națională de prevenire a cancerului de col uterin: „Păstrează sănătatea! Fă testul citologic!”.

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a menționat că, pe lângă infecția COVID-19, există maladii care pun în pericol în aceeași măsură viața și sănătatea oamenilor.

Medicii recomandă femilor să efectueze acest test o dată la 3 ani, a menționat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu. Ea a precizat că centrele de sănătate sunt dotate cu echipament de protecție, iar lucrătorii medicali sunt instruiți pentru a asigura prelevarea testului citologic în condiții sigure pentru sănătatea femeilor.

Campania „Păstrează sănătatea! Fă testul citologic!”, a fost lansată în ianuarie 2020 și vine să informeze femeile de 25-61 de ani despre acest test. Aceasta este implementată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Asociația Internațională pentru prevenirea cancerului de col uterin (ICCPA) și alți parteneri.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: