Parlamentul Republicii Moldova

Tofan și-a anunțat planurile pentru Găgăuzia: „Autonomia a nimerit în captivitate”. Va vizita regiunea? VIDEO

Găgăuzia este un atu care nu este destul utilizat de R. Moldova. Regiunea este o punte spre o superputere regională, Turcia. Declarațiile au fost făcute de premierul desemnat, Vasile Tofan, aflat la Parlament pentru a cere votul de încredere al deputaților. Potrivit lui Tofan, dacă va fi învestit în funcție, prioritatea sa va fi să se folosească de acest atu. El a menționat că va merge la Comrat și că este persoana care știe problemele regiunii. Tofan a mai spus că, în ultima perioadă, regiunea a nimerit în mâinile oamenilor care nu vor binele Moldovei și „este corect că noi, pas cu pas, încercăm să facem curățenie”. Potrivit lui Tofan, Găgăuzia trebuie să respecte legile Moldovei, iar „noi trebuie să găsim căi pentru apropiere”.

„Eu cred că Găgăuzia e o mare bogăție a noastră – cultural, gastronomic -, și e o mare punte spre o superputere regională, Turcia. Eu mi-aș dori foarte mult ca, împreună cu liderii din Găgăuzia, care vorbesc limba, care înțeleg specificul cultural, să reușim să cultivăm o punte mult mai puternică cu Ankara și Istanbul. Asta e prioritatea numărul 1 pe care o văd eu cu Găgăuzia. Găgăuzia e un mare atu care, după mine, nu este destul utilizat de noi. (…) Prioritatea mea în relația cu Găgăuzia o să fie, în primul rând, de a ne folosi de acest mare atu pentru a construi relații mult mai dinamice, inclusiv comercial-economice, cu Turcia”, a declarat Tofan la Parlament.

El a adăugat că „cu siguranță” va merge la Comrat. „Am mers de multe ori la Comrat. În experiența mea de vinificator, inclusiv, am avut foarte multe vii în regiunea găgăuză. (…) Aproape 1000 de oameni angajați. Sunt cineva care cunosc realitatea din Găgăuzia, realitatea vinificației din Găgăuzia, problemele lor – depopularea, seceta”, a adăugat Tofan.

Tofan a menționat că „în ultima perioadă, autonomia găgăuză a nimerit în captivitate, în mâinile oamenilor care nu vor binele Moldovei”. „Eu nu cred că Ilan Șor vrea binele Moldovei. El vrea să semene haos, el vrea să ne dezbine. (…) Acesta este mandatul lui din Kremlin”, a menționat Tofan.

Potrivit lui Tofan, „este corect că noi, pas cu pas, încercăm să facem curățenie în acest sens”. „Găgăuzia este parte a Moldovei, Găgăuzia trebuie să respecte legile Moldovei cu respect. (…) Noi trebuie să găsim căi pentru apropierea popoarelor noastre, dar nu pentru dezbinare. Cu părere de rău, acolo încă au rămas, puțin, dar destul, oameni care eu cred că nu vor apropierea popoarelor noastre. (..) Noi nu putem ignora această problemă. Eu sper în înțelepciunea poporului găgăuz, inclusiv în a înțelege că astfel de oameni nu vor binele găgăuzilor. Scopurile lor sunt altele, scopurile lor sunt geopolitice, de destabilizare. Eu așa vrea foarte mult ca noi să formăm o relație constructivă cu majoritate găgăuzilor”, a conchis Vasile Tofan.

***

Menționăm că premierul desemnat, Vasile Tofan, se află în prezent la Parlament. Acesta și-a prezentat echipa și programul de guvernare. După o oră de discurs, Parlamentul a trecut la sesiunea de întrebări și răspunsuri.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dreptul, la un tap distanță: ce poți face în Legalia, aplicația lansată în parteneriat cu INJ

Asculți o lecție de drept civil în troleibuz, rezolvi un test-grilă în pauză și îți provoci colegul la un duel înainte de seminar. Așa arată studiul dreptului în Legalia, aplicația lansată la 6 octombrie 2026 în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și dezvoltată de startupul moldovenesc Applexium, cu sprijinul financiar al CMDA și al ODA.

Legalia este, potrivit dezvoltatorilor, prima aplicație mobilă din Moldova destinată studierii dreptului, iar debutul a fost unul pe măsură: în primele 24 de ore de la lansare, aplicația a intrat în top 5 cele mai descărcate aplicații din categoria Educație din App Store în Republica Moldova.

Patru module, un singur loc

Aplicația este disponibilă în limbile română și rusă și acoperă tot drumul unui jurist, de la primul an de facultate până la prima zi de practică:

  • Universitar – materiile din anii I–IV, pentru studenții tuturor facultăților de drept din țară;
  • Avocatură – teste pentru admiterea în profesia de avocat;
  • INJ – modele de teste pentru candidații care vor să devină judecători sau procurori;
  • Business – standardele europene și internaționale ale dreptului afacerilor, de la AI Act și MiCA la FATF și ESG, pentru juriști, dar și pentru antreprenori și specialiști din sectorul privat și public.

Ce poți face în Legalia

Asculți sau privești lecția

Fiecare materie este disponibilă ca video podcast sau audio podcast. Îți pui căștile și înveți oriunde: în microbuz, în mașină, la sală sau la o plimbare.

Ai un plan de studiu pentru fiecare zi

Deschizi aplicația și vezi imediat de unde continui. Nu mai pierzi timp căutând notițe sau capitolul la care ai rămas.

Rezolvi teste-grilă fără pix și fără foi printate

Îți alegi câte întrebări vrei să primești, iar întrebările le poți citi sau asculta. Nu ești sigur? Folosești un indiciu. Ai greșit? Afli imediat de ce varianta aleasă nu e corectă. Tot progresul rămâne salvat și poți reveni la el oricând.

Strângi XP și urci în clasament

Fiecare lecție și fiecare test îți aduc puncte XP. Urmărești clasamentul live pe săptămâna curentă sau pe toată perioada și vezi cum te descurci față de colegi.

Îți reprezinți universitatea

Rezultatele tale contează și pentru facultatea ta. Universitățile concurează între ele într-un clasament comun, așa că fiecare test rezolvat aduce puncte și pentru echipă.

Îți provoci prietenii la duel

Îți adaugi prietenii și colegii, vorbești cu ei prin chat, direct în aplicație, și îi provoci la un duel live: aceleași întrebări, același timp, un singur câștigător.

Aplicația arată cum îți place

Alegi tema luminoasă sau întunecată și setezi sunetele, vibrațiile și notificările după preferință. Ai o idee sau o sugestie? O trimiți direct echipei Legalia din secțiunea „Scrie-ne direct”.

„Ne-am dorit ca învățarea dreptului să fie la fel de firească precum orice altceva facem zilnic pe telefon. Nu înlocuim cartea, dar oferim o alternativă: o lecție ascultată în drum spre facultate, un test rezolvat în pauză și o comunitate care te motivează să mergi mai departe”, a declarat Mircea Ursu, CEO-ul startupului Applexium.

Un proiect construit cu parteneri de încredere

Legalia a fost lansată în parteneriat cu Institutul Național al Justiției, instituția responsabilă de formarea judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova, în baza unui memorandum de cooperare semnat între părți.

Dezvoltarea aplicației a fost posibilă și datorită sprijinului financiar oferit startupului Applexium de Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (CMDA), prin Programul municipal STARTUP pentru tineri și migranți al Primăriei municipiului Chișinău, și de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în cadrul programului de susținere a inovațiilor digitale și startup-urilor tehnologice.

Unde găsești aplicația

Legalia poate fi descărcată din App Store și Google Play și este disponibilă și în varianta web, la adresa legalia.md.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: