Un bărbat din Cahul, reținut de CNA. Ar fi participat la fraudarea unei companii din România
Full Article 3 minutes read

Un bărbat din Cahul, reținut de CNA. Ar fi participat la fraudarea unei companii din România

Un bărbat din Cahul a fost reţinut, în dimineaţa de 24 martie, de ofiţerii CNA într-o cauză de spălare de bani, transmisă procurorilor moldoveni de autorităţile competente din România. Suspectul a fost identificat de Direcția română de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism ca participant la o reţea de spălare de bani, care a cauzat daune considerabile unei importante companii din România.

Potrivit CNA, compania română a reclamat faptul că, din sistemul său informatic ar fi fost efectuate 16 tranzacții Money Gram, în valoare de 42 400 de euro, ce apar a fi încasate, dar despre care se crede că au fost introduse în mod fraudulos. 

În cadrul cercetării s-a stabilit că la punctul de lucru al unui mall din Iaşi, dar și la unul din Timișoara, a fost trimis un email, prin intermediul unui server din Irlanda, ce conținea atașat un fișier dubios. Trei zile mai târziu, reprezentanții companiei au sesizat faptul că tranzacţiile au fost efectuate prin intermediul operatorului Money Gram, care apar ca expediate de la punctele de lucru ale mall-urilor menţionate, tranzacții care nu se regăsesc în raportul primit de la Money Gram, iar sumele de bani au fost ridicate de la agenţi Money Gram, de pe raza județelor Galaţi şi Brăila.

Din analiza efectuată asupra fișierului s-a stabilit că era unul de tip troian, din familia darkcomet, care are capacitatea de a se conecta la anumite domenii pentru a descărca fișierele pe care le utilizează, cu un anumit scop prestabilit sau pentru a infecta sistemul.

În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele ce figurează ca expeditori ai transferurilor, precum și datele de identificare ale acestora (CNP și data nașterii) nu au corespondent în bazele de date ale poliției române privind evidența persoanelor. Totodată, referindu-se la destinatarii transferurilor, s-a constatat că unul din aceştia ar avea domiciliul în Cahul.

Astăzi, ofiţerii DGT Sud au efectuat percheziţii în municipiul Cahul, acasă la suspect şi în două automobile care îi aparţin, de unde au ridicat tehnică de calcul şi mai multe telefoane.

Acesta a fost reţinut pentru 72 de ore, fiindu-i incriminate fapte de spălare de bani, în conformitate cu articolul 243 cod penal. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 10 ani de puşcărie.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: