Un deputat PAS vrea „să taie” din salariul lui Dodon
Full Article 2 minutes read

Un deputat PAS vrea „să taie” din salariul lui Dodon

Deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco a depus un amendament la proiectul iniţiat de Partidul Socialiştilor (PSRM ) cu privire la micşorarea salariilor deputaţilor. Astfel, deputatul propune tăieri și din salariul şefului statului.

„Prin amendamentul dat, propun ca şi valoarea de referinţă a salariului preşedintelui Republicii Moldova să fie micşorată de la 1300 la 1000 de lei. Dincolo de aspectele morale şi de bun simţ, egalarea valorii de referinţă pentru Preşedintele Republicii Moldova şi deputaţi este justificată şi prin aceea că ambele categorii de funcţii se ocupă prin mandat obţinut direct, în urma alegerilor”, spune Sergiu Litvinenco.

Am înregistrat astăzi un amendament la proiectul de lege inițiat de PSRM care se referă la salariile deputaților…

Geplaatst door Sergiu Litvinenco op Dinsdag 18 februari 2020

Amintim că, în data de 5 februarie, mai mulți deputați din opoziție au anunțat că salariile parlamentarilor au fost majorate cu peste patru mii de lei, de la 13 940 lei, la 18 122 de lei. Creșterea s-a făcut datorită unui amendament la proiectul legii bugetului, inițiat de deputatul democrat, Vladimir Cebotari.

Ulterior, deputații PSRM au anunțat că vin cu o inițiativă legislativă cu privire la anularea majorării salariilor deputaților sau mai exact, la revenirea la vechile salarii.

De cealaltă parte, premierul Ion Chicu a declarat că guvernul nu va aviza pozitiv inițiativa fracțiunii PSRM cu privire la diminuarea salariilor pentru deputați, iar majorarea salariilor pentru parlamentari este, în opinia sa, „restabilirea unei echități”.

Susțineți-ne cu un LIKE la pagina noastră de Facebook.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: