Un nou atac armat în SUA: Un bărbat a intrat cu două arme într-un spital și a început să tragă
Full Article 2 minutes read

Un nou atac armat în SUA: Un bărbat a intrat cu două arme într-un spital și a început să tragă

Cel puțin patru oameni au murit și 10 au fost răniți, în cel mai recent atac armat din Statele Unite. Un bărbat a intrat cu două arme într-un spital din Oklahoma și a deschis focul. Forțele de ordine l-au găsit mort și presupun că s-a sinucis. Nu se cunosc deocamdată motivele atacului. 

Atacul vine la o săptămână după ce un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii și doi profesori la o școală din Texas. Iar la jumătatea lunii mai, un alt tânăr, tot de 18 ani, a ucis 10 oameni într-un supermarket din statul New York, comunică Digi24.ro.

Adjunctul Poliției din Tulsa, Oklahoma, Eric Dalgleish, a spus că apelul a fost primit la ora 16:52.

„Dispeceratul nostru a primit un apel despre un trăgător activ la Natalie Medical Building din 6457 South Yale Avenue. Am trimis ofițerii la locație. Au luat contact cu victimele și cu suspectul la 5:01. Ofițerii care au ajuns au auzit împușcături în clădire și de aceea s-au îndreptat către etajul al doilea”, a declarat reprezentantul Poliției.

„Veneam la doctor, i-am luat pe nepoții mei cu mine. E îngrozitor. Este foarte trist. S-a întâmplat atât de aproape de casă, te gândești că nu mai este sigur nicăieri să ieși pe stradă. Mă rog pentru toți cei care se află în acea clădire”, a spus o femeie.

Atacul a avut loc într-una dintre clădirile unui spital din Tulsa, Oklahoma. Suspectul, găsit și el mort, este un bărbat tânăr, de culoare, înarmat cu o pușcă și cu un pistol. A folosit ambele arme, a precizat poliția, care crede că acesta s-a sinucis.

Oamenii legii au intervenit rapid și masiv și au început evacuarea clădirii, în timp ce căutau în primă fază un potențial al doilea atacator. Pe unul dintre martorii atacului l-au găsit ascuns într-un dulap.

Președintele Joe Biden a fost informat despre atac. Casa Albă a precizat că monitorizează îndeaproape situația și că a contactat oficialii de stat și locali pentru a oferi sprijin.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: