Un polițist de 36 de ani din Briceni a murit în urma complicațiilor provocate de COVID-19
Full Article 1 minutes read

Un polițist de 36 de ani din Briceni a murit în urma complicațiilor provocate de COVID-19

Un polițist de 36 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Briceni a decedat în seara de 10 septembrie, în urma complicațiilor de sănătate provocate de infecția cu COVID-19. Informația a fost confirmată de reprezentanții poliției, pe 11 septembrie.

„Cu profund regret anunțăm decesul colegului nostru, în vârstă de doar 36 de ani, ofițer superior de sector din cadrul Inspectoratului de Poliție Briceni, care a decedat ieri seara, fiind confirmat pozitiv cu coronavirus”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de facebook a instituției.

Potrivit oamenilor legii, victima a fost internată, pe 29 august, în spitalul orășenesc Bălți în stare gravă, cu diagnoza pneumonie bilaterală, iar ulterior după câteva teste efectuate, a fost confirmat pozitiv la Covid – 19.

„Colegul nostru avea o activitate de peste 12 de ani, era căsătorit și avea doi copii minori. Suntem alături de familia îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și compasiune”, se mai arată în mesaj.

Este al patrulea deces în rândul polițiștilor infectați cu Covid-19.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: