Unii studenți vor reveni la ore cu prezență fizică. Precizările lui Ciocoi
Full Article 1 minutes read

Unii studenți vor reveni la ore cu prezență fizică. Precizările lui Ciocoi

Studenții de la mai multe instituții de învățământ din țară vor reveni la ore cu prezență fizică. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale.

„Începând cu 26 aprilie, se reia procesul educațional în învățământul profesional tehnic și superior pentru realizarea stagiilor de practică, orelor practice și a sesiunilor de evaluare, care nu pot fi făcute la distanță”, a declarat premierul interimar, Aureliu Ciocoi, în cadrul unui briefing de presă.

„Este vorba despre studenții de la Universitatea de Medicină și Farmaceutică care chiar nu au cum să facă în regim online stagii de practică în ceea ce ține perfecționarea lor pentru obținerea diplomelor în domeniile pe care le studiază, precum și alte specialități unde este nevoie de prezența fizică pentru stagiile de practică”, a precizat Ciocoi.

Menționăm că astăzi, 22 aprilie, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat mai multe decizii, printre care abrogarea orei marțiale și redeschiderea teatrelor.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: