Vasile Bolea rămâne fără mandat de deputat și interdicție pentru 3 ani? ANI a depistat avere nejustificată (DOC)

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a depistat existența unei diferențe „substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat” în privința deputatului neafiliat Vasile Bolea. Potrivit instituției, este vorba despre suma de 231 de mii de lei. Diferența a fost constatată între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada anilor 2018-2019 de către Vasile Bolea și membrii de familie ai acestuia. Astfel, ANI a dispus în privința lui Bolea „încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu”, totodată să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani. Bolea are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv, potrivit ANI. NM a solicitat un comentariu din partea lui Vasile Bolea. 

ANI a constatat „încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către dl Bolea Vasile, deputat în Parlamentul Republicii Moldova”.

„Se constată existența diferenței substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat, în mărime de -231 109,8 lei, diferență ce a fost constatată între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada anilor 2018-2019 de către dl Bolea  Vasile și membrii de familie”, se arată în actul Autorității.

Instituția a adăugat că transmite „prezenta cauză în instanța de judecată competentă spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate”.

Totodată a declarat că „se dispune încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu în condițiile prevăzute la art. 34 alin. (3) din Legea nr. 132/2016”.

„Se decade dl Bolea Vasile din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor elective, pe o perioadă de 3 ani, dacă persoana a ocupat o funcţie electivă, ea nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la data încetării mandatului, și se înscrie în Registru în condițiile prevăzute la art. 23 alin. (5) – (7) din Legea nr. 133/2016; Se aduce la cunoștința dlui Bolea Vasile actul de constatare și se informează despre dreptul de a-l contesta în termen de 30 zile de la emiterea acestuia, la Curtea de Apel Chișinău”, se mai arată în decizia Autorității.

„Persoana vizată are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv”, a mai declarat instituția. 

NewsMaker a solicitat un comentariu din partea lui Vasile Bolea.

Actualizare: Vasile Bolea a declarat, într-un comentariu pentru NewsMaker, că va contesta actul ANI. „Eu fără mandat n-am să rămân. Nu sunt cei de la ANI acei care o să mă lipsească de mandat”, a reacționat Bolea. Detalii AICI.

Vasile Bolea a fost în trecut membru al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), iar actualul mandat de deputat la obținut candidând pe listele acestei formațiuni politice. În 2023, Vasile Bolea și alți deputați socialiști – Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovan și Alexandr Suhodolschi – au părăsit partidul, însă au păstrat fotoliile de parlamentar. Ulterior, toți patru au aderat la Partidul „Renaștere” – controlat de Ilan Șor, care este condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” și se ascunde de justiție în Rusia.

Pe 21 aprilie 2024, în cadrul unei ceremonii la Moscova, Ilan Șor a anunțat crearea Blocului „Victoria-Победа” – format din partidele „Renaștere”, „Șansa”, „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”, „Victoria” și politicieni afiliați oligarhului fugar. La eveniment a fost prezent și Vasile Bolea.

Menționăm că Blocul „Victoria” pledează pentru „parteneriat strategic” cu Rusia, consolidarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova și este împotriva eurointegrării țării noastre.

În pofida invaziei din Ucraina, din momentul în care a aderat la Partidul „Renaștere”, iar ulterior s-a alăturat și Blocului „Victoria”, Vasile Bolea a întreprins mai multe vizite în Rusia, unde s-a întâlnit cu oficiali ruși. Iar pe 12 iunie, deputatul, împreună cu alți politicieni afiliați lui Șor, a fost la ambasada rusă din Chișinău pentru a marca Ziua națională a Rusiei. Parlamentarul a transmis și un mesaj de felicitare pentru cetățenii ruși pe rețelele de socializare.

Pe 13 iulie, Bolea a venit la Parlament cu un tricou cu sintagma „Putin Team” (în trad. din engleză: „Echipa Putin”), care face referire la președintele rus. Contactat de NM, Vasile Bolea a declarat că purtând acest articol vestimentar a vrut să transmită mesajul că Blocul „Victoria”, format din partidele și politicienii controlați de Șor și în care se regăsește și el, „va câștiga” alegerile prezidențiale și referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova din această toamnă. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: