VIDEO Andrei Năstase susține că a fost „interzis” la TV8. Ce spun reprezentanții instituției?
Full Article 3 minutes read

VIDEO Andrei Năstase susține că a fost „interzis” la TV8. Ce spun reprezentanții instituției?

În seara zilei de 28 decembrie, fostul lider al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Andrei Năstase, a anunțat că a fost interzis la postul de televiziune TV8. Potrivit lui, urma să participe la o emisiune la care a fost invitat din timp, însă a făcut cale întoarsă – „iată că sunt interzis”, a declarat Năstase. La rândul său, moderatorul emisiunii la care a fost invitat politicianul a spus că își asumă greșeala și că ar fi uitat să anunțe din timp că emisiunea a fost transferată pentru începutul anului 2022.

Andrei Năstase, pe pagina sa de Facebook, în data de 28 decembrie, a anunțat că urma să fie invitatul emisiunii moderate de Dorin Galben. „Ne-am fi auzit în această seară dacă am fi trăit într-o țară normală, cu libertăți, cu drepturi, cu respect. Ne-am fi auzit la postul de televiziune TV8. Cu ceva timp în urmă am fost invitat la acest post de televiziune la emisiunea domnului Galben, în seara de 28 decembrie. Ca un om responsabil, am ajuns cu 10 minute înainte de emisiune. Constat că la televiziunea pentru care eu personal am umblat prin toate cancelariile europene să aduc libertatea financiară sunt interzis”, a spus Năstase.

„Atunci când mi-am dorit să vin la un post de televiziune să le spun oamenilor cu privire la lucrurile care se produc în țară iată că sunt interzis”, a adăugat Năstase.

La rândul său, Dorin Galben și-a cerut scuze de la politician și a oferit mai multe detalii cu privire la caz.

„Eu am greșit și îmi cer scuze! Explic situația. Pe data de 9 decembrie am avut o discuție cu domnul Andrei Năstase și am stabilit că pe data de 28 decembrie (adică azi) va fi invitatul meu la emisiunea Freedom, de la TV8.MD. Între timp, colegii l-au invitat pe domnul Năstase la emisiunea Cutia Neagră, pe data de 13 decembrie și situația s-a schimbat. Pentru ca să nu repetăm aceiași invitați, la o perioadă scurtă de timp, am decis să transfer emisiunea cu domnul Năstase pentru începutul anului 2022”, a declarat Galben.

„Problema e că mi-a scăpat să-l anunț și pe dumnealui despre asta”, a precizat el.

Galben a spus că, în data de 28 decembrie, când deja avea planificați alți invitați, a venit și Andrei Năstase. „Ne-am pomenit într-o situație foarte incomodă. Evident că domnul Năstase s-a supărat. Eu în locul lui aș fi făcut la fel. Vina îmi aparține în totalitate și, chiar dacă am încercat să-i explic situația și mi-am cerut scuze, el a plecat enervat. L-am înțeles perfect. Avea toate motivele”, a adăugat Galben.

În final, moderatorul a spus că Andrei Năstase este mereu binevenit la postul de televiziune în cadrul căruia activează. „Pentru ca asta să nu fie doar o simplă declarație, domnule Andrei Nastase, vă invit cu drag la prima ediție a emisiunii “Freedom” din 2022, care va avea loc pe 11 ianuarie”, a declarat Galben.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: