(VIDEO) Dodon a explicat de ce are voie să discute cu presa, chiar dacă este în arest la domiciliu
Full Article 2 minutes read

(VIDEO) Dodon a explicat de ce are voie să discute cu presa, chiar dacă este în arest la domiciliu

Ex-președintele Republicii Moldova, cercetat penal în mai multe dosare și plasat în arest la domiciliu, a acordat un interviu pentru postul de televiziune Rossia 24. 

La remarca corespondentei din Rusia că nu i-a fost interzisă comunicarea cu presa în timpul aflării în arest la domiciliu, Igor Dodon a precizat:

A fost un precedent, când Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, atât față de Moldova, cât și față de alte state, a luat decizia că este ilegal. Chiar dacă omul se află în arest sau arest preventiv, dacă nu există hotărârea irevocabilă a instanței de judecată privind vinovăția sa, să discute cu presa. Evident că ei și-ar dori foarte mult să ne interzică comunicarea. Actualul președinte a spus de câteva ori – cum e posibil așa ceva, etc. Însă ei fac pe europenii, că ar avea anumite valori, etc. Însă vor să acționeze dur, împotriva deciziilor instanțelor europene, etc. Așa că, deocamdată nu mi-au interzis. Poate după interviul nostru vor interzice”, a declarat Dodon.

Amintim că este al doilea interviu acordat de Igor Dodon din arest la domiciliu. Anterior, acesta a discutat cu o jurnalistă a postului de televiziune Publika TV.

Amintim că Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. În același dosar figurează Vladimir Plahotniuc, cumnatul lui Igor Dodon – Petru Merineanu, soția sa, Galina Dodon și mama sa. Cele două femei au statut de complice în dosar.

De asemenea, Dodon are statutul de învinuit în dosarul „Energocom”, în care statul ar fi fost prejudiciat cu suma de 11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: