VIDEO În Moldova a fost lansat programul „Satul european”. Maia Sandu: „E foarte importantă implicarea comunității”

Președinta Maia Sandu a anunțat, pe 21 martie, despre lansarea programului național de dezvoltare locală „Satul european”. Astfel, primăriile pot depune propuneri de proiecte pentru construcția sau modernizarea sistemelor cu apă și canalizare, pentru renovarea grădinițelor, școlilor, caselor de cultură și  a altor obiecte de infrastructură locală. Șefa statului a accentuat că pot fi propuneri de proiecte pentru dezvoltarea afacerilor locale și de eficiență energetică.

„O țară pentru oameni înseamnă condiții bune de trai și locuri de muncă în fiecare localitate, în fiecare sat și oraș. Dezvoltarea locală stă la baza prosperității Republicii Moldova – cu acest angajament am mers în campania electorală. Astăzi lansăm Programul național de dezvoltare locală „Satul European”, prin care vom sprijini proiectele de infrastructură pentru localități”, a declarat Maia Sandu.

Programul va funcționa în baza unui concurs deschis și transparent.

„Propunerile de proiecte vor fi evaluate după merit, în baza unor criterii clare. E foarte importantă implicarea comunității, atât la etapa de elaborare a proiectelor cât și la implementarea lor”, a specificat șefa statului.

Maia Sandu a precizat că în acest an programul de proiecte pentru dezvoltarea locală are un buget de 470 milioane de lei. Alte 300 milioane de lei din cadrul programului au fost alocate proiectului de dezvoltare regională.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Stațiile de transport public la cel mult 300 de metri de școli și spitale în Chișinău și Bălți. Proiect de lege, votat în prima lectură

Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege privind mobilitatea urbană durabilă, care stabilește reguli pentru parcările cu plată, evacuarea vehiculelor abandonate și organizarea transportului public. Documentul prevede, între altele, că autoritățile locale vor putea introduce restricții de circulație în zonele cu nivel scăzut de emisii.

Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, tarifele și regulile de organizare a parcărilor publice cu plată vor fi stabilite de consiliile locale sau municipale. Serviciile de parcare vor fi gestionate de autoritățile publice locale, prin întreprinderi municipale sau operatori cărora le va fi delegată această responsabilitate.

Veniturile obținute din parcări vor fi utilizate cu prioritate pentru întreținerea și modernizarea acestora, dezvoltarea infrastructurii locale și subvenționarea transportului public.

Neachitarea tarifului de parcare sau utilizarea neregulamentară a locurilor de parcare vor constitui contravenții. În aceste cazuri, dacă șoferul sau proprietarul nu este prezent, agentul constatator va putea bloca roțile vehiculului. Evacuarea mașinii va fi posibilă dacă, în termen de 72 de ore, conducătorul auto nu solicită deblocarea roților.

Proiectul stabilește și o procedură pentru vehiculele abandonate. După identificarea proprietarului, autoritățile locale îi vor solicita să înlăture mașina în termen de 15 zile. Dacă acesta nu se conformează, vehiculul va putea fi ridicat și transportat într-un spațiu special amenajat.

În cazul în care, timp de 60 de zile, nimeni nu solicită restituirea vehiculului, autoritatea locală va putea sesiza instanța de judecată pentru constatarea abandonării și transmiterea acestuia în proprietatea autorității.

O altă prevedere permite autorităților locale să instituie zone cu nivel scăzut de emisii, în care circulația vehiculelor ar putea fi restricționată sau taxată diferențiat, în funcție de categoria de emisii.

Chișinăul și Bălțiul vor trebui să elaboreze planuri de mobilitate urbană durabilă. Acestea vor urmări creșterea siguranței în trafic, dezvoltarea transportului public și asigurarea accesului la transport pentru toate categoriile de persoane, inclusiv pentru cele cu dizabilități sau mobilitate redusă.

Potrivit proiectului, stațiile de transport public din cele două municipii ar urma să fie amplasate la cel mult 300 de metri de instituțiile de învățământ, instituțiile medicale, centrele de îngrijire a vârstnicilor și instituțiile comunitare. Totodată, cel puțin 60% din populație ar trebui să locuiască la mai puțin de 500 de metri de o linie de transport public, deservită la intervale de cel mult 20 de minute.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va elabora și coordona politicile în domeniu și va aviza planurile de mobilitate urbană durabilă.

Proiectul de lege urmează să fie examinat în lectura a doua.

Potrivit Agenției Servicii Publice, în prima jumătate a anului 2025, în Republica Moldova erau înmatriculate peste 1,35 milioane de vehicule. Peste 387 000 dintre acestea erau înregistrate în municipiul Chișinău, inclusiv 287 000 de autoturisme.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: