(VIDEO) Jurnalist agresat în timpul protestului din Vulcănești. Delegația UE: „Hărțuire și atac”
Full Article 2 minutes read

(VIDEO) Jurnalist agresat în timpul protestului din Vulcănești. Delegația UE: „Hărțuire și atac”

Jurnalistul portaului nokta.md Zahar Pavlioglo a fost agresat fizic în timpul protestului care a avut loc, pe 14 august, la Vulcănești. Poliția a inițiat o anchetă. Incidentul a fost comentat și de către reprezentantul Delegației UE la Chișinău, Luciano Scambiato Licciardi. 

În timpul protestului care a avut loc la Vulcănești, față de creșterea prețurilor, a izbucnit un conflict. După finalizarea manifestației, cameramanul portalului nokta.md i-a urmat pe organizatori – Mihail Vlah și Fiodor Dobrov, care mergeau după activistul Ivan Besarab (în timpul protestului, acesta l-a criticat pe ex-președintele țării Igor Dodon).

Lasă camera, nu merge după noi”, i-a spus Dobrov. Cameramenul a precizat că este reprezentant al presei și are dreptul să filmeze.

După aceea, de jurnalist s-ar fi apropiat fii fostului deputat al Adunării Populare a Găgăuziei Dmitrii Topala (care a decedat anul acesta) și au început să îl amenințe. Unul dintre ei l-a tras de păr. La rândul său, cameramanul le-a spus că nu face decât să lucreze.

Delegația UE a condamnat incidentul

Luciano Scambiato Licciardi, ofițer de presă și informare, Secția politică, presă și informare al Delegaţiei UE în Republica Moldova, a comentat incidentul pe pagina sa de Facebook.

Hărțuire și atac: mulți jurnaliști încă continuă să plătească cu viața pentru libertatea de expresie și dreptul nostru la libertate. Libertatea presei și accesul la informație sunt drepturi fundamentale, indispensabile într-o societate democratică. Sper că autoritățile vor investiga incidentul și se vor asigura că jurnaliștii pot lucra în siguranță și libertate, în interesul cetățenilor”, a scris acesta.

Poliția a pornit o anchetă

Contactată de NM, ofițerul de presă al poliției, responsabilă de regiunea Găgăuzia, Snejana Tucan a precizat că a fost inițiată o anchetă.

„Inspectoratul de poliție Vulcănești a înregistrat incidentul, sunt efectuate verificări, în urma cărora va fi luată o decizie în conformitate cu legislația”, a precizat Tucan.

Atenție, hate speech!

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: