VIDEO La Moscova a avut loc o repetiție generală a paradei pentru 9 mai 
Full Article 1 minutes read

VIDEO La Moscova a avut loc o repetiție generală a paradei pentru 9 mai 

La Moscova, în Piața Roșie, a avut loc o repetiție generală a paradei pentru Ziua Victoriei – comunică, pe 7 mai, Interfax cu referire la Ministerul rus al Apărării. Potrivit sursei, la acțiune au participat 11 mii de militari. La repetiție au fost implicate și peste 130 de unități de echipament militar.

La fel, acțiunea a avut loc cu participarea a 77 de avioane și elicoptere.

Potrivit Ria Novosti, la repetiție a fost implicat și un echipaj de participanți la războiul din Ucraina.

Anterior, Kremlinul a declarat că nu a invitat niciunul dintre liderii străini la parada de 9 mai. „Nu am invitat niciunul dintre liderii străini la Ziua Victoriei, pentru că nu este o dată aniversară. Aceasta este sărbătoarea noastră, este o sărbătoare sfântă pentru toată Rusia, pentru toți rușii”, a spus purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov.

Acesta a adăugat că nici participarea lui Alexandru Lukașenko la Parada Victoriei de la Moscova nu este planificată.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: