(VIDEO) Percheziții acasă la activista Maria Olar. Fiul minor al acesteia, reținut
Full Article 2 minutes read

(VIDEO) Percheziții acasă la activista Maria Olar. Fiul minor al acesteia, reținut

Oamenii legii au descins în această dimineață acasă la activista civică, Maria Olar. Fiul acesteia de 17 ani a fost reținut pentru 72 de ore, fiind învinuit de huliganism și jaf. 

În jurul orei 07:00, Maria Olar a difuzat un live, unde aceasta s-a arătat nemulțumită că ofițerii de urmărire penală îi percheziționează locuința. Activista i-a criticat, dar și a încercat să-i insulte de nenumărate ori pentru acțiunile „ilegale” ale acestora.

„Vă încipuiți, dimineața tare, la ora 06:13, mi-au intrat toată mentăraia asta în casă, la percheziții, oameni buni. Copilul meu a fost invitat la Atrium. Copilul meu și vecinul au fost bătuți acolo. Pe 6 noiembrie, la 5 dimineața am anunțat poliția. Acum ei au venit la noi cu percheziții, fără avocat. Asta e Republica Moldova. Noi murim de foame dacă nu ar fi fiul meu,”, s-a revoltat Olar.

Totodată, ofițerul de urmărire penală a informat-o pe activistă că o dată cu solicitarea unui avocat, perchezițiile au fost întrerupte până la sosirea acestuia.

„Scoală de pe divan am grăit. Scoală că îl răstorn. În picioare. Scrie unde vrei, în picioare, pe mașină, nu mă interesează. Nici un fel de masă”, s-a indignat Maria Olar.

NM a solicitat informații în acest sens de la Procuratura Anticorupție (PA), care ne-au informat că fiul acesteia a fost reținut pentru 72 de ori, fiind învinuit de jaf și huliganism.

„Inspectoratului de Poliție Râşcani a efectuat percheziții într-o cauză penală pornită la 22 noiembrie 2022, conform indicilor componenței infractiunilor de huliganism și jaf.

Conform ordonanței de pornire a urmăririi penale, la 06 noiembrie 2022, bănuitul, aflându-se în preajma unui club de noapte din capitală, i-a aplicat mai multe lovituri unui tânăr pe diferite părți ale corpului, după care, i-a smuls de la gât un lantisor din aur, cauzându-i un prejudiciu material considerabil victimei.

Bănuitul a fost reținut pentru un termen de 72 de ore. Organul de urmărire penală efectuează în continuare investigațiile necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului, cu respectarea drepturilor și libertăților participanților la procesul penal”, au informat responsabilii din cadrul Procuraturii Anticorupție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: