parlament.md

VIDEO Starea de urgență – prelungită pentru 60 de zile. Recean a prezentat în Parlament imagini video din Ucraina

Starea de urgență din Republica Moldova a fost prelungită pentru încă 60 de zile, începând cu data de 3 august. Majoritatea parlamentară, formată din deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a aprobat proiectul de hotărâre al Guvernului care prevede acest lucru.

Pe 31 iulie, Dorin Recean a venit la ședința Parlamentului pentru a cere deputaților să aprobe prelungirea stării de urgență cu încă 60 de zile. Înainte de a solicita prelungirea, premierul le-a arătat parlamentarilor un scurt filmuleț despre realitățile dure ale războiului din Ucraina. În video au fost arătate momentele când infrastructura civilă este bombardată, dar și imagini cu oamenii omorâți și răniți.

Asta aici lângă noi. Aș fi vrut toată lumea să fi văzut aceste și să realizeze că războiul este lângă noi”, a spus prim-ministrul referindu-se la deputații din opoziția parlamentară, care au boicotat ședința de astăzi.

Dorin Recean a declarat că, în ultimul timp, războiul s-a apropiat și mai mult de Republica Moldova, aducând drept exemplu recentul bombardament al armatei ruse aupra portului ucrainean Reni din regiunea Odesa.

Chiar și țările NATO, precum Polonia, devin tot mai alarmate, își trag resursele militare mai aproape de frontiera cu războiul. Vedem ce se întâmplă în Zaporojie, acolo riscăm să avem situații excepționale, unde vom avea resurse materiale, dar și resurse umane care pot fi contaminate și pot fi supuse necesității de migrație, inclusiv prin Republica Moldova. De acum nu mai vorbesc de argumentele tradiționale, ca rupturile logistice, rupturile lanțurilor de transport. Dar să fim atenți și asupra războiului hibrid, pe care Rusia îl are în raport cu Republica Moldova”, a adăugat premierul.

Premierul a declarat că războiul injust din țara vecină, provocat de Rusia, face necesară prelungirea stării de urgență. Astfel, șeful Guvernului a cerut Parlamentului să aprobe proiectul de hotărâre care prevede acest lucru.

Necesitatea prelungirii stării de urgență revine tocmai din faptul că războiul încă persistă, războiul încă este aproape de noi și Guvernul are nevoie să intervină promt atunci când securitatea națională este pusă în pericol sau atunci când trebuie să asigurăm continuitatea serviciilor de infrastructură, serviciilor de energie electrică și pe gaze. Acestea fiind spuse, rog respectuos, prelungirea stării de urgență din data de 3 august”, a menționat acesta.

Ulterior, inițiativa a fost adoptată cu votul a 55 de deputați PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Partidul lui Usatîi solicită comisie parlamentară de anchetă după tragedia din unitatea militară de la Cahul

Fracțiunea parlamentară a „Partidului Nostru”, condusă de Renato Usatîi, solicită constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor incidentului de la unitatea militară din Cahul, unde un minor a murit, iar un militar a fost rănit. Formațiunea cere, totodată, să fie verificate toate cazurile de decese, vătămări și alte incidente grave produse în cadrul Armatei Naționale și al instituțiilor subordonate Ministerului Apărării, în ultimii ani. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 12 mai.

Potrivit „Partidului Nostru”, informațiile oferite până acum de autorități în cazul tragediei de la Cahul ar fi fost „contradictorii”. Fracțiunea, care este condusă de vicepreședintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică Renato Usatîi, califică modul în care s-a comunicat pe caz drept „inadmisibil”.

„Simpla anunțare a unei anchete de serviciu nu este suficientă. Parlamentul are obligația de a exercita control parlamentar asupra modului în care sunt gestionate asemenea cazuri și asupra măsurilor luate pentru prevenirea unor noi tragedii”, transmite „Partidul Nostru”.

Conform proiectului, comisia de anchetă ar urma să examineze atât circumstanțele incidentului de la Cahul, cât și alte cazuri grave produse în Armată în ultimii ani, inclusiv decese, suiciduri, răniri cu arma din dotare, acte de violență și alte situații care ridică semne de întrebare privind siguranța militarilor și responsabilitatea conducerii Ministerului Apărării.

Formațiunea cere prezentarea „tuturor informațiilor reale” despre cazul de la Cahul, audierea conducerii Ministerul Apărării al Republicii Moldova și a instituțiilor implicate, precum și identificarea și sancționarea persoanelor responsabile pentru eventualele încălcări și pentru modul în care a fost gestionată tragedia.

Amintim, un soldat prin contract de 20 de ani ar fi utilizat necorespunzător o armă de tip Glock și a împușcat, preliminar accidental, un militar în termen de 18 ani. Acesta se află în afara pericolului. Adolescentul de 16 ani, care se afla în vizită la un soldat din unitate, a decedat în urma incidentului, care a avut loc pe 10 mai. Inițial, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că minorul ar fi decedat, preliminar, în urma unei stări de șoc. Pe 11 mai, IGP a anunțat că, potrivit concluziilor preliminare ale medicului legist, adolescentul ar fi fost pătruns de glonț.

Pe 11 mai, Procuratura Generală a anunțat deschiderea unui dosar penal pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, care a cauzat din imprudență decesul unei persoane. Militarul prin contract a fost reținut și riscă până la 7 ani de închisoare dacă vinovăția îi va fi dovedită. Totodată, Procuratura a inițiat verificări ale acțiunilor personalului medical și ale responsabililor din unitatea militară care au repartizat armamentul.

Opoziția parlamentară a cerut deja demisia „imediată” a ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi. În reacție Guvernul a catalogat incidentul drept „o tragedie imensă” și a promis o anchetă riguroasă, însă fără a comenta solicitările de demisie.

Pe 11 mai, invitat la Radio Moldova, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a calificat tragedia de la unitatea militară din Cahul, drept „o pată pe forțele armate” și a promis o anchetă „foarte severă și foarte dură”. Totodată, oficialul a anunțat că va solicita opinia comisiei de profil privind organizarea unei anchete parlamentare. Grosu a evitat să ofere un răspuns direct la solicitările opoziției cu privire la Nosatîi. Potrivit speakerului, o decizie va fi luată după finalizarea anchetei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: