(VIDEO) Un bărbat din Basarabeasca a fost reținut la intrarea în țară. Riscă închisoare după ce a publicat înregistrări intime cu fosta iubită
Full Article 2 minutes read

(VIDEO) Un bărbat din Basarabeasca a fost reținut la intrarea în țară. Riscă închisoare după ce a publicat înregistrări intime cu fosta iubită

Un bărbat de 28 ani din raionul Basarabeasca riscă până la 5 ani de închisoare pentru hărțuire sexuală și încălcarea inviolabilității vieții personale. El a fost reținut pentru 72 ore chiar la aeroport, după ce a revenit în țară din Marea Britanie.

Totul s-a întâmplat după ce, la începutul lunii iunie, o tânără de 20 ani a depus o plângere la poliție. Aceasta l-a acuzat pe fostul său iubit, cu care a avut o relație de circa un an, că a făcut publice înregistrări video și imagini intime, fără acordul său. Bărbatul a difuzat materialele acumulate în mediul online și le-a transmis rudelor femeii și altor persoane, încercând astfel să o determine la continuarea relației.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, iar în urma măsurilor speciale de investigații întreprinse de ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei de la Direcția Generală Urmărire Penală și în cooperare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, suspectul a fost reținut în momentul intrării în țară, la aeroportul Chișinău.

În timpul reținerii, asupra sa au fost găsite și ridicate dispozitive informative în care se conțineau mai multe înregistrări video și imagini din viața personală a victimei.

Suspectul este reținut pentru 72 ore și riscă pedeapsă până la 5 ani de închisoare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: