Instagram

(VIDEO) Un tânăr din Moldova a anunțat public că este gay și că refuză să se întoarcă în unitatea militară

Un militar în termen din Republica Moldova și-a făcut coming out-ul în calitate de homosexual. Marin Pavlescu, în vârstă de 18 ani, a publicat pe pagina sa de Instagram un video în care povestește că este în concediu și pe 10 noiembrie urma să se prezinte la unitatea militară, lucru pe care nu intenționează să îl facă, din cauza abuzurilor la care a fost supus din cauza orientării sale sexuale.

Marin Pavlescu a început serviciul militar în aprilie 2021. Până la concediul în care se află acum, acesta ar fi fost supus unui tratament umilitor, inclusiv din partea conducerii unității militare.

„În ultimele 6 luni am fost supus hărțuirii în unitatea militară, din motiv că sunt gay. Astfel, am decis să nu mă întorc. Sunt pe deplin conștient că acțiunile mele vor fi apreciate drept dezertare. Îmi asum responsabilitatea pentru posibila pedeapsă, inclusiv cu închisoarea, dacă judecătorul va considera necesar să mi-o aplice. Însă eu am datoria, în primul rând, față de mine de respect și o șansă la fericire”, a menționat tânărul.

 

Tânărul a solicitat ajutor din partea organizației neguvernamentale GenderDoc-M.

Precizăm că, potrivit Codului Penal al Moldovei, dezertarea este sancționată cu amenzi între 42,5 și 47,5 mii de lei, sau până la 5 ani de privare de libertate. Militarii care dezertează pentru prima oară sunt scutiți de răspundere penală, dacă acțiunea a avut loc din cauza unor circumstanțe grave.

UPDATE (20:00) Avocatul tînărului, Doina-Ioana  Străisteanu a menționat pentru NM că tânărul este în siguranță momentan.

„Așteptăm citația la anchetator sau procuror și ne vom prezenta îndată. Nu se va ascunde. Potrivit procedurii, îi vor fi prezentate învinuirile, își va recunoaște vina”, a precizat avocata. Aceasta a mai spus că apărarea se va baza pe p.5 al articolului privind dezertarea, care prevede eliberarea de răspundere penală, dacă aceasta a avut loc în urma unor circumstanțe grave.

Străisteanu a mai menționat că, în timp ce tînărul se afla în unitatea militară, a fost înregistrată ilegal o discuție telefonică a acestuia cu partenerul său. Înregistrarea a fost făcută publică și distribuită, după care au început abuzurile. „A fost bătut. Din cauza aluziilor și a bătăii de joc nu putea nici măcar să meargă în duș”, a mai spus avocata.

Apărătoarea a mai spus că a depus o plângere la Inspectoratul Militar și a solicitat investigarea acestui caz. De asemenea, aceasta a menționat că deocamdată nu a găsit un precedent în Moldova, în care o persoană care a dezertat să fie scutită de pedeapsă, dacă a fost săvârșită în circumstanțe grave.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: