VIDEO Un tren care transporta cereale a luat foc la Vulcănești
Full Article 50 second read

VIDEO Un tren care transporta cereale a luat foc la Vulcănești

Un marfar care transporta cereale a luat foc, în dimineața zilei de 15 decembrie, în apropierea localității Vulcănești, UTA Găgăuzia. Potrivit unui comunicat publicat astăzi, 16 decembrie, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pompierii au fost alertați la ora 10.11. 

Garnitura efectua o cursă pe ruta Basarabeasca – Etulia. Potrivit IGSU, trenul tracta 54 de vagoane încărcate cu cereale.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri care au reușit localizarea arderii în cel mai scurt timp. Din fericire, în urma incendiului, nimeni nu a avut de suferit, însă a fost afectată secțiunea motorului, dar și 30% din  suprafața locomotivei.

Vagoanele cu marfa nu au fost afectate. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit în 18 situații de risc.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: