Viitorul ministrul rus al Apărării a beneficiat de finanțare din partea SUA
Full Article 4 minutes read

Viitorul ministrul rus al Apărării a beneficiat de finanțare din partea SUA

Economistul Andrei Belousov, pe care Vladimir Putin l-a propus pentru funcția de ministru al apărării al Rusiei în locul lui Serghei Șoigu, a condus Centrul de Analiză Macroeconomică și Prognoză pe termen scurt (ЦМАКП) înainte de intrarea sa în guvern în 2006. Centrul efectua cercetări și pregătea note analitice pentru autorități, afaceri și organizații internaționale, notează Nastoiashee Vremea („Настоящее Время”), pe 13 mai. Una dintre sursele de finanțare ale Centrului în prima jumătate a anilor 2000 a fost Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a descoperit proiectul de investigație „Sistema”.

În raportul USAID pentru anul 2001, Belousov este menționat ca beneficiar de granturi în cadrul programului de susținere a centrelor independente de gândire economică.

În 2004, Belousov a publicat datorită grantului oferit de USAID lucrarea „Dezvoltarea economiei ruse în perspectivă pe termen mediu: analiza amenințărilor”. În special, el a evaluat starea industriei de apărare a țării și a concluzionat că baza creată în perioada sovietică pentru cercetarea și dezvoltarea în domeniul apărării va fi epuizată în trei-cinci ani.

„Dintre cele 10 direcții tehnologice care sunt esențiale pentru asigurarea nivelului actual al producției de apărare și a competitivității acesteia, Rusia se află la nivel mondial doar în două (tehnologiile laser și nucleare)”, scria viitorul ministru al apărării.

De asemenea, pe internet se poate găsi un raport al ЦМАКП despre proiectul „Condițiile realizării avantajelor competitive ale economiei ruse (abordare macrostructurală)”, realizat în 2005, de asemenea cu fonduri USAID. Directorul proiectului și autorul raportului este indicat ca fiind Belousov Andrei Removici, se menționează în document.

În meta-datele (caracteristicile ascunse) ale fișierului, autorul său este indicat ca fiind utilizatorul „belo”. Belousov a scris că materialele pregătite în cadrul acestui proiect erau trimise la secretariatul guvernului și la ministerul dezvoltării economice. La momentul respectiv, el era consilier extern al premierului Mihail Fradkov.

Pe site-ul ЦМАКП erau publicate periodic rapoartele despre participarea lui Belousov la evenimentele USAID din Rusia. Astfel, în 2004, el a prezentat un raport la un seminar cu laureatul Premiului Nobel, Lawrence Klein, dedicat problemelor dezvoltării metodologiei de prognoză economică. Într-o știre de pe site-ul Centrului se menționează că evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului USAID și IRIS (Centrul pentru Reforme Institutionale și Sectorul Informal al Universității Maryland).

De menționat că, la începutul anilor 2000, finanțarea străină nu era limitată de legislația rusă. Printre beneficiarii granturilor au fost multe ONG-uri rusești, activitatea cărora este astăzi interzisă sau restricționată în Rusia – în special, societatea „Memorial”, asociația „Golos” și „Transparency International – Rusia”. Conform legislației ruse, „agenților străini” le este interzis să ocupe funcții în organele puterii publice.

***

Președintele rus Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Șoigu din funcția de ministru al Apărării cu Andrei Belousov. Şoigu a fost numit, în schimb, secretar al Consiliului de Securitate rus, funcţie în care îl înlocuieşte pe Nikolai Patruşev, fost director al FSB.

În vârstă de 65 de ani, Andrei Belousov a fost în diferite momente consilier al preşedintelui Vladimir Putin pe probleme economice, ministru al dezvoltării economice, director al Departamentului de Economie şi Finanţe al Biroului guvernamental rus, director general al Centrului de Analiză Macroeconomică şi Previziuni pe termen scurt şi a lucrat la Academia de Ştiinţe a URSS, devenită apoi Academia Rusă de Ştiinţe, între 1981 şi 2006, scrie News.ro.

Belousov a ocupat, de asemenea, funcţia de şef interimar al Cabinetului de Miniştri în perioada 30 aprilie – 19 mai 2020, când premierul Mihail Mişustin a fost spitalizat din cauza infecţiei cu coronavirus.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: