jurnal.md

Weekend cu ploi torențiale: meteorologii au emis cod galben în cea mai mare parte a R. Moldova

Meteorologii au emis cod galben de ploi puternice pentru cea mai mare parte a Republicii Moldova. Avertizarea va fi valabil în perioada 12 septembrie, ora 15:00 – 13 septembrie, ora 12:00.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, sub avertizare se află aproape întreg teritoriul țării. Excepție fac raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Râșcani, Drochia, Soroca și Glodeni.

În regiunile vizate sunt prognozate ploi însemnate cantitativ, cu acumulări de apă de 15-49 de litri pe metru pătrat, inclusiv în intervale scurte de timp. Pe alocuri, precipitațiile vor fi însoțite de descărcări electrice.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă populației să evite zonele cu acumulări de apă. Șoferii sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile de drum și să nu traverseze sectoarele inundate.

Totodată, pe durata descărcărilor electrice, autoritățile recomandă evitarea apropierii de cursuri de apă, arbori, piloni și fire electrice.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Între +3°C și +18°C: vremea în Republica Moldova în ultimele zile din octombrie

În perioada 26-31 octombrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +18°C și minime de până la +3°C, în funcție de regiune. Pe 26 octombrie, se așteaptă o scădere a temperaturilor cu câteva grade. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, temperaturile vor varia între +9°C și +13°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +3°C și +7°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie. Pentru 26 octombrie sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +13°C, iar minimele la +11°C.

În centrul țării, la Chișinău, temperaturile vor varia între +12°C și +16°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +7°C și +11°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +16°C, iar minimele la +13°C.

În sudul țării, la Cahul, temperaturile vor varia între +14°C și +18°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +8°C și +12°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +18°C, iar minimele la +9°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: