Ziua internațională a persoanelor în etate. Câți vârstnici sunt în Republica Moldova?
Full Article 3 minutes read

Ziua internațională a persoanelor în etate. Câți vârstnici sunt în Republica Moldova?

Astăzi este marcată Ziua internațională a persoanelor în etate. În context, NM a decis să publice raportul prezentat de Biroul Național de Statistică (BNS) pe 29 septembrie.

Aproape un sfert din populația la nivel global sunt cetățeni în vârstă de 60 de ani și peste. În Republica Moldova, la începutul anului curent, locuiau 574,9 mii persoane în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 21,8% din numărul total al populației cu reședință obișnuită. Din numărul total al vârstnicilor, circa 60% erau femei, fiecare a treia persoană era între 60-64 ani, iar 10,9% constituiau persoanele care au depășit vârsta de 80 ani.

Ziua internațională a persoanelor în etate. Câți vârstnici sunt în Republica Moldova?

BNS

Ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 ani este în creştere continuă. În ultimii cinci ani a crescut cel mai mult ponderea vârstnicilor din grupul de vârstă de 65-69 de ani – cu 2,7 p.p. (de la 25,8% la începutul anului 2016 până la 28,5% la începutul anului 2020).

La începutul anului 2020 coeficientul de îmbătrânire a populaţiei a constituit 21,8%, ceea ce corespunde unui nivel înalt de îmbătrânire demografică. Comparativ cu începutul anului 2016, acesta a înregistrat o majorare cu 3,3 puncte procentuale.

Diferenţe sunt marcate şi în repartizarea pe sexe, coeficientul îmbătrânirii populației feminine la începutul anului 2020 fiind cu 7,0 p.p. mai înalt faţă de cel al bărbaţilor şi a constituit 25,1%, comparativ cu 18,1% în cazul bărbaţilor.

Femeile beneficiază de pensii medii pentru limită de vârstă mai mici cu 20% decât pensiile bărbaţilor

Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă la 01.01.2020 a constituit 1843,0 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 12,1%, iar, comparativ cu ultimii cinci ani, aceasta s-a majorat cu 54,6%. Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă în cazul bărbaţilor a constituit 2157,8 lei, comparativ cu 1711,6 lei în cazul femeilor. Astfel, disparitatea de gen în cazul pensiilor pentru limită de vârstă a constituit 20,7%, comparativ cu valoarea de 17,8% la începutul anului 2016.

Ziua internațională a persoanelor în etate. Câți vârstnici sunt în Republica Moldova?

BNS

Aproape jumătate din cheltuielile vârstnicilor se referă la produse alimentare

Preponderent cheltuielile gospodăriilor cu vârstnici au fost destinate necesarului de consum alimentar (45,6%), după care au urmat cheltuielile pentru întreţinerea locuinţei – 18,8%, îmbrăcăminte şi încălţăminte – 7,6% și îngrijire medicală şi sănătate – 7,1%. Celelalte cheltuieli au revenit pentru dotarea locuinţei (5,1%), comunicaţii (4,0%) şi transport (3,7%).

Raportul integral îl puteți studia AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: