Андрей Мардарь / NewsMaker /imagine simbol

În Chișinău, mai mulți muncitori din Bangladesh și Nepal au fost cazați în vagoane de tren. Motivul

În Chișinău, peste 80 de muncitori migranți din Bangladesh și Nepal, angajați la o întreprindere din Republica Moldova, locuiesc de mai bine de un an în vagoane de tren reamenajate, amplasate pe teritoriul companiei, potrivit unui reportaj TV8. Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) spune că știa despre aceste nereguli încă din 2025 și, după apariția materialului, a anunțat că va efectua o nouă verificare.

Potrivit sursei citate, așa-numitul „tren-dormitor” se află pe teritoriul unei fabrici de producere a ferestrelor și ușilor din sectorul Botanica al capitalei. Conducerea întreprinderii a amplasat acolo opt vagoane de tren, transformate în spații de locuit pentru muncitorii veniți din Bangladesh și Nepal.

Televiziunea relatează că în fiecare vagon ar locui aproximativ 20 de persoane, iar în total în jur de 100 de muncitori. După programul de lucru, aceștia revin în vagoane pentru a găti, a se spăla și a înnopta. Condițiile sunt înghesuite și nu ar corespunde normelor sanitare.

Mai mulți muncitori au declarat că lucrează pe un alt obiect al întreprinderii și folosesc vagoanele doar pentru odihnă. Unul dintre ei a spus că se află în Moldova de patru ani și locuiește în aceste condiții de aproximativ un an și jumătate. Un alt muncitor, originar din Nepal, a relatat că produce ferestre și uși din PVC de peste doi ani și că de un an locuiește într-un fost vagon de tren.

Reprezentanții companiei resping acuzațiile privind condițiile precare de trai.

S-au creat condiții normale de trai. (…) Aer condiționat, apă, cald iarna, răcoare vara… Adică sunt condiții normale de trai pe care oamenii le-au acceptat. În luna mai am avut o vizită de la ambasada Bangladeshului, nu ne-au înaintat nicio pretenție. Stau câte 12 persoane în vagon, dintre care un vagon este restaurant, unde ei au posibilitatea să-și gătească mâncare și să ia masa. (…) Ținând cont că avem oameni străini în gestiune, verificări au fost permanent”, a declarat juristul companiei, Aurel Cazac.

Acesta a admis că pot exista nereguli privind starea spațiilor, dar a pus situația pe seama faptului că locatarii nu mențin suficientă ordine.

Ce ține de igiena lor personală, aici deja lasă de dorit. Asta-i nivelul lor de trai care, cât nu ne străduim, nu mai ajungem la nivelul care noi l-am oferit în prima zi când au venit. Le-am pus la dispoziție și dereticatoare ca să facă ordine de câteva ori pe săptămână, dar, mă rog, avem ceea ce avem. Au băi, au blocuri sanitare, au absolut tot”, a adăugat el.

Inspectoratul General pentru Migrație a precizat că a efectuat un control la întreprindere în iulie 2025, în urma căruia au fost depistate mai multe încălcări grave.

Potrivit instituției, muncitorii străini erau cazați „în condiții precare și total inadecvate pentru trai” în vagoane scoase din uz, iar situația nu corespundea standardelor minime de locuire și putea reprezenta un risc pentru sănătate și siguranța publică. Concluziile au fost transmise către Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

În urma solicitării TV8, IGM a anunțat că va reveni cu un nou control la fața locului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Chișinăul condamnă manifestațiile de la Tiraspol de „ziua independenței”: „O nouă acțiune provocatoare”

Biroul Politici de Reintegrare condamnă manifestațiile organizate pe 2 septembrie la Tiraspol cu ocazia împlinirii a 36 de ani de la proclamarea așa-numitei „Republici Moldovenești Nistrene”. Instituția califică evenimentele drept „o nouă acțiune provocatoare”, care „sfidează deschis” suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Pe 2 septembrie, în regiunea transnistreană au fost organizate mai multe manifestații pentru a marca 36 de ani de la proclamarea „independenței”, nerecunoscute pe plan internațional. La evenimente au participat reprezentanți ai administrației de facto de la Tiraspol, inclusiv liderul nerecunoscut al regiunii, Vadim Krasnoselski.

„Aceasta a fost voința poporului, dreptul de a vorbi în limba sa. Noi am apărat acest drept — de a trăi pe pământul nostru – și trăim așa de 36 de ani. De aceea, independența Transnistriei este o garanție a drepturilor și libertăților noastre, a vieții noastre, a libertății noastre. Sunt mândru de poporul nostru transnistrean: un popor puternic, curajos, călit de-a lungul secolelor și al deceniilor Transnistriei moderne”, a declarat Krasnoselski.

Manifestările au început cu o ceremonie de depunere de flori la Memorialul Gloriei Militare din Tiraspol. În Piața Suvorov au fost arborate drapelul utilizat de administrația nerecunoscută din regiune și cel al Federației Ruse. Evenimente comemorative, artistice și defilări ale militarilor au avut loc și în alte localități din stânga Nistrului.

Reacția Chișinăului

Solicitat de NewsMaker, Biroul Politici de Reintegrare a calificat manifestațiile drept lipsite de legitimitate și de efecte juridice.

„Manifestațiile organizate la data de 2 septembrie la Tiraspol reprezintă o nouă acțiune provocatoare, menită să sfideze deschis suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional”, a declarat instituția.

Biroul susține că acțiunile desfășurate „sub simboluri și lozinci separatiste” contravin Constituției Republicii Moldova și normelor dreptului internațional. Instituția critică și implicarea copiilor și tinerilor în asemenea evenimente, pe care o califică drept o tentativă de „îndoctrinare”.

„Este deosebit de grav faptul că aceste exerciții inadmisibile continuă să fie însoțite de retorici agresive și de demonstrații cu implicarea factorilor ce uzurpează puterea de stat. Asemenea acțiuni, inclusiv tentativele de îndoctrinare a copiilor și tinerilor, nu au nimic în comun cu interesele reale ale locuitorilor regiunii și subminează deliberat eforturile de reglementare pașnică a conflictului transnistrean”, se arată în reacție.

Potrivit Biroului, administrația de facto de la Tiraspol ar trebui să renunțe la „spectacolele propagandistice și istoriile inventate” și la acțiunile care, în opinia instituției, mențin artificial tensiunile în regiune.

Chișinăul dă asigurări că va continua să urmărească reintegrarea țării prin mijloace pașnice și juridice, precum și „restabilirea spațiului constituțional unic” și democratizarea și demilitarizarea regiunii.

Precizăm, autoritățile constituționale de la Chișinău nu recunosc așa-numita „Republică Moldovenească Nistreană”. Regiunea transnistreană este parte a teritoriului Republicii Moldova, dar nu se află sub controlul autorităților constituționale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: