carp
Максим Андреев, NewsMaker

Carp, despre modificările la Codul vamal, criticate de Tiraspol: „A venit timpul să înceapă procesul de reîntregire a Moldovei”

Toți agenții economici, fie că își desfășoară activitatea în Găgăuzia, Chișinău sau regiunea transnistreană, trebuie să activeze în condiții egale. Așa a comentat președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, modificările la Codul vamal, care obligă agenții economici din regiunea transnistreană să achite taxele în bugetul Republicii Moldova. Deputatul susține că, prin decizia luată, Chișinău vrea să transmită un mesaj clar – „a venit timpul să înceapă procesul de reîntregire a Moldovei”.

„Haideți să înțelegem ce a stat la baza acestei decizii. Pe parcursul acestor 30 de ani am tot cedat în ceea ce privește regiunea transnistreană sau UTA Găgăuzia. Astfel, noi avem o discriminare în raport cu agenții economici care activează în Moldova. (…) Toți agenții economici trebuie să fie puși în condiții egale. Este clar că încă avem mult de lucru, dar aceasta este o decizie în care dăm câteva mesaje. Unu – că ei activează pe teritoriul Republicii Moldova, chiar dacă încearcă să se autoproclame ca independenți și doi – că legea este lege pentru toți. În condițiile date dăm un semnal că a venit timpul să înceapă procesul de reîntregire a Moldovei”, a declarat Lilian Carp în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, de la Jurnal TV.

Deputatul partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) susține că odată cu declanșarea războiului în Ucraina, Tiraspolul nu mai este în situația de a impune condiții sau de a șantaja Chișinăul, inclusiv cu blocarea accesului pentru fermierii din raionul Dubăsari, care au terenuri agricole amplasate după traseul Tiraspol-Camenca. Totuși, dacă acest lucru se va întâmpla, Carp dă asigurări că autoritățile au pregătit și planul „B”.

„Riscurile ca să dicteze anumite lucruri nu sunt. Ei nu au de ales. Sau încep procesul de integrare și înțeleg că fac parte din Republica Moldova și se termină jocul de-a separatismul, sau va trebui să discutăm. (…) Există și planul B în condițiile în care ar încerca să facă anumite lucruri, de exemplu să șantajeze agricultorii de la Dubăsari. Luăm în calcul și compensarea pierderile pe care le pot avea. (…) Politica este un dans care se joacă în doi, nu în care unul dictează”, a mai declarat Lilian Carp.

Menționăm că pe 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare noul Cod vamal al Republicii Moldova, care obligă agenții economici din regiunea transnistreană să plătească taxe vamale la bugetul de stat. Până acum, deși companiile din stânga Nistrului erau înregistrate la Chişinău, plăteau taxe vamale la bugetul transnistrean. Schimbarea a provocat nemulțumirea autorităților de la Tiraspol, care acuză Chişinăul că împovărează fiscal companiile transnistrene. Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a dat asigurări pe 10 ianuarie că, în pofida presiunilor Tiraspolului, Chișinăul nu va renunța la modificările din Codul vamal.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu, despre salariul verișoarei sale la MoldATSA: „Este amoral să iei bani nemeritați. Acești bani trebuie întorși”

Președinta Maia Sandu susține că nu a avut nicio implicare în angajarea verișoarei sale, Anastasia Taburceanu, la întreprinderea de stat MoldATSA. Șefa statului consideră nejustificate salariul și sporurile de aproximativ 120 de mii de lei pe lună pe care aceasta le-a încasat. Potrivit Maiei Sandu, banii primiți nemeritat trebuie întorși.

„Nu am nicio legătură cu această angajare. Nu am recomandat-o, nu am fost consultată. Am aflat din investigațiile de presă despre faptul că a fost angajată fără concurs și despre salariul pe care l-a primit. E clar că nu a putut să livreze un comunicator pentru o sumă de 120 000 lei. Nu îmi imaginez ce poate să livreze un comunicator de la MoldATSA pentru acest salariu. (…) După mine, este amoral să ei bani nemeritați și acești bani trebuie întorși”, a declarat președinta Maia Sandu la ProTV.

Întrebată cum ar putea fi recuperați banii, Maia Sandu a răspuns că aceasta nu este responsabilitatea sa.

„E treaba APP-ului să vadă cum acești bani trebuie întorși. În cel mai rău caz, dacă nu pot fi întorși la MoldATSA, pot fi donați la o casă de copii, de bătrâni. Există suficiente modalități prin care acești bani trebuie să meargă acolo unde sunt meritați, nu acolo unde nu au fost meritați”, a mai declarat șefa statului.

Maia Sandu a precizat că nu a discutat cu Anastasia Taburceanu despre acest caz. Totuși, a precizat șefa statului, verișoara sa i-a confirmat în scris că a fost angajată fără concurs și că a fost remunerată cu peste 100 de mii de lei pe lună.

În ceea ce privește scandalul de la MoldATSA și fostul director al întreprinderii, Dumitru Vangheli, președinta Maia Sandu a calificat cazul drept „un eșec” al instituțiilor statului. Șefa statului a declarat că a aflat din investigația Ziarului de Gardă că informațiile din CV-ul acestuia nu corespundeau realității și că în cadrul întreprinderii erau acordate salarii și bonusuri de la zeci de mii până la peste 100 de mii de lei. Potrivit Maiei Sandu, la momentul angajării ar fi trebuit efectuate verificări mai riguroase.

„Sunt multe întrebări. (…) Reprezintă un abuz clar, evident. Aici instituțiile statului au eșuat de mai multe ori”, a precizat șefa statului.

Maia Sandu susține că au existat suspiciuni și anterior, însă verificările efectuate la acel moment nu au confirmat nereguli.

Amintim că, în ultimele zile, Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, s-a aflat în centrul unui scandal privind salarizarea sa la întreprinderea de stat MoldATSA. O investigație RISE Moldova a arătat că aceasta a fost remunerată cu peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la MoldATSA. Potrivit investigației, în 2026 remunerația lunară a acesteia a depășit 120 000 de lei, fiind de aproximativ opt ori mai mare decât salariul mediu pe economie și de aproape patru ori mai mare decât indemnizația salarială a președintei Maia Sandu. Detalii – AICI.

Pe 23 iunie, Taburceanu a a anunțat, pe rețelele de socializare, că a depus cerere de demisie din funcția de purtătoare de cuvânt a MoldATSA. Verișoara președintei țării a precizat, tot atunci, că va restitui toate sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu de baza pentru întreaga perioadă în care amactivat la întreprinderea de stat responsabilă de traficul aerian în Republica Moldova. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: