iev.aero

Air Moldova riscă să nu mai opereze zboruri. Anunțul Autorității Aeronautice Civile după ce compania a anulat, din nou, mai multe curse

Operatorul aerian Air Moldova a anunțat, pe 12 aprilie, despre anularea unei serii de zboruri care urmau a fi efectuate chiar în această zi. Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a venit cu reacție în care a precizat că motivul pentru anularea zborurilor este situația financiară precară a companiei. În context, Autoritatea a precizat că în cazul neremedierii situației financiare în termeni proximi Air Moldova riscă să îi fie suspendat Certificatul de Operator Aerian.

Pe 12 aprilie, Air Moldova a anunțat despre anularea curselor Roma – Chişinău, Milano – Chişinău şi Londra – Chişinău. De menționat că anunțul a fost făcut cu puțin timp înainte de ora la care cursele ar fi trebuit să fie operate.

Incidentul a provocat un val de indignare din partea clienților companiei. O femeie, care ar fi trebuit să fie pasageră a cursei Roma – Chișinău, și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu situația creată pe o rețea de socializare.

„Air Moldova sunteți ***? Anunța-ți despre anularea zborului cu două ore înainte de zbor??? Stau sute de oameni în aeroport!!! Guvernul Republicii Moldova, ce să facă cetățenii blocați în aeroportul din Roma? Azi Air Moldova a anulat vreo patru zboruri, cu câteva ore înainte de zbor!!!”, a scris aceasta.

Ulterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a venit cu reacție. Aceasta a recomandat pasagerilor „care sunt blocați în aeroporturi să solicite asistență din partea operatorului aerian care are obligațiunea de a oferi pasagerilor cazare și hrană până la identificarea opțiunilor de rerutare spre destinația finală”.

Totodată, Autoritatea a precizat că motivul pentru care cursele de zbor au fost anulate este situația financiară precară a Air Moldova, dar și imposibilitatea achitării pentru serviciile prestate de către terți cum ar fi: întreprinderea de deservire la sol ce prestează servicii de alimentare cu combustibil pentru aeronave și lessorii care au oferit în chirie, pe termen scurt, aeronave pentru a suplini capacitățile operaționale.

În acest context, AAC a informat că monitorizează îndeaproape situația curentă a operatorului aerian.

„În cazul neremedierii situației financiare în termeni proximi și suplinirea cu flotă de aeronave suficiente pentru prestarea serviciilor în care s-au angajat, compania aeriană riscă să îi fie suspendat Certificatul de Operator Aerian”, au menționat reprezentanții ACC.

***

Precizăm că în ultima perioadă compania Air Moldova a anulat zeci de zboruri. Operatorul aerian menționa anterior că siuația s-ar datora dificultăților operaționale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Trubca și Cojuhari, legați de un teren?/ Moldova impresionează UE/ Escrocii nu cunosc româna?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Cojuhari și Trubca, tranzacții imobiliare comune?
— 16 cetățeni străini, depistați că au încălcat regulile privind migrația
— Caz tragic la Ialoveni. Un tânăr a fost găsit fără suflare într-o mașină
— Chiveri a discutat la Vilnius despre reglementarea transnistreană
— Locuitorii din stânga Nistrului solicită tot mai des documente pe malul drept
— Gherasimov: Moldova este pregătită pentru clusterul 6 de negocieri
— De la surori gemene la mamă de gemeni. Povestea Irinei și a Inesei Goncear
— Ministrul Sănătății, în vizită la Spitalul Clinic Bălți, după imaginile din blocul alimentar
— Tiraspolul anulează o facilitate fiscală pentru soții care nu lucrează
— Escrocheriile telefonice, tot mai frecvente: cum se protejează oamenii?
— Gherasimov: Moldova este pregătită pentru clusterul 6 de negocieri
— Costiuc, despre consultările anunțate de Sandu: mergem pe scările Președinției
— Solicitarea de dizolvare a consiliului sătesc Gaidar, respinsă
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: