În Republica Moldova locuiesc 833 795 de copii cu vârsta de până la 18 ani. Dintre aceștia, peste 463 de mii locuiesc în sate, iar peste 370 de mii în orașe. Cifrele au fost comunicate pe 1 iunie de Agenția Servicii Publice (ASP), cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Potrivit ASP, în primele cinci luni ale acestui an, în Republica Moldova au fost înregistrați peste 9 mii de nou-născuți.
Potrivit ASP, în Republica Moldova locuiesc 833 795 de copii cu vârsta de până la 18 ani, dintre care 405 071 sunt fete, iar 428 724 sunt băieți. Din numărul total de copii, 463 369 locuiesc în sate, iar 370 426 în orașe.
În primele cinci luni ale anului 2026 au fost înregistrați 9 049 de nou-născuți, comparativ cu 9 199 în aceeași perioadă a anului 2025. De la începutul anului s-au născut 102 perechi de gemeni.
Agenția Servicii Publice a raportat că cele mai populare prenume pentru băieți sunt David (14 800), Maxim (14 438), Alexandru (11 151), Daniel (10 513) și Artiom (10 143). În topul prenumelor pentru fete se regăsesc Sofia (15 627), Anastasia (12 549), Daria (11 073), Victoria (9 810) și Alexandra (9 456).
If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
Ultima zi de campanie în Găgăuzia. Ce amenzi riscă cei care încalcă legea? Campania electorală în Găgăuzia se apropie de sfârșit: 13 noiembrie este ultima zi de agitație. Comisia Electorală Centrală (CEC) avertizează că în „ziua tăcerii” și în ziua scrutinului agitația este interzisă. Candidații nu mai pot participa la emisiuni televizate și radiofonice, iar autoritățile locale și distribuitorii de publicitate sunt obligați să înlăture materialele de agitație din locurile publice. Interdicția nu vizează informațiile publicate anterior pe internet. De asemenea,este interzisă transferarea banilor în conturile „Fondului electoral” și retragerea mijloacelor financiare din acestea. Pentru încălcarea acestor reguli, persoanele fizice riscă amenzi de până la 3 mii de lei, iar cele juridice — de până la 7,5 mii de lei.
Două partide avertizate din nou pentru nedeclararea cheltuielilor electorale Pe 15 noiembrie vor avea loc două scrutinuri: alegerile deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) și alegerile bașcanului. Pentru funcția de șef al autonomiei aspiră opt candidați, în timp ce pentru cele 35 de mandate de deputat luptă 134 de persoane. În cadrul ședinței din 13 noiembrie, CEC a emis repetat avertismente partidelor „Pentru țară” și „Partidul Popular Gagauz” pentru cheltuieli nedeclarate în campanie. Rapoartele financiare pentru ultima săptămână trebuie prezentate până la 16 noiembrie.
Alegeri în Găgăuzia: program special la centrele multifuncționale ale ASP În ziua alegerilor, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor activa între orele 07:00 și 21:00. Alegătorii vor putea perfecta gratuit buletine de identitate provizorii sau își vor putea ridica actele gata. De asemenea, pe 14 și 15 noiembrie va funcționa o linie fierbinte pentru alegători: sâmbătă — între 09:00 și 17:00, iar duminică — între 07:00 și 21:00. Secretara CEC, Dana Munteanu, a precizat că votarea prin intermediul identității digitale din aplicația EVO nu se va aplica — regulamentul nefiind pus în practică. Votarea se va face în baza buletinului de identitate, a cardului de identitate, a pașaportului sau a buletinului provizoriu.
Petru Vlah promite să restabilească atribuțiile Găgăuziei Candidatul la funcția de bașcan din partea partidului „Noua Alegere Istorică”, Petru Vlah, a chemat locuitorii să participe activ la vot. El a promis că va lupta pentru restabilirea competențelor autonomiei și a declarat că Găgăuzia poate deveni cea mai prosperă regiune a Moldovei. Vlah i-a criticat, de asemenea, pe ceilalți candidați care, în opinia sa, urmăresc interese personale.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.