parlament.md

10,7 mln de euro pentru promovarea egalității de gen și combaterea violenței față de copii și femei. Proiectul, aprobat de deputați

Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de finanțare dintre guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană „Suport pentru implementarea Acordului de Asociere RM – UE” a fost adoptat, astăzi, 5 decembrie, de parlament în două lecturi, cu 87 de voturi.

Documentul prevede instruirea reprezentanților la nivel local în domeniul promovării egalității de gen, implementarea acțiunilor de combatere a violenței împotriva femeilor și copiilor, inclusiv instituirea unui mecanism de recuperare pentru victimele de violență și măsuri de încadrare în câmpul muncii și reintegrare a victimelor violenței în procesele sociale.

Beneficiarii Acordului de finanțare sunt Ministerul educației, culturii și cercetării, Ministerul finanțelor, Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale, administrațiile publice locale din Ungheni și Cahul și organizațiile societății civile.

Obiectivele specifice ale Acordului de finanțare sunt suportul pentru participarea Moldovei în cadrul programelor UE, promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor prin implementarea consolidată a integrării perspectivei de gen în politicile publice locale, combaterea violenței domestice asupra femeilor și copiilor.

Acordul este finanțat din bugetul UE prin Instrumentul European de Vecinătate. Costul total estimat constituie 10,7 mil. euro, inclusiv aportul Comisiei Europene în valoare de 9,25 mil. euro. Acțiunea este confinanțată din partea UN Women cu 250 mii euro și de către potențialii beneficiari ai grantului, cu o contribuție totală de 1,2 mln euro.

Durata proiectului constituie 7 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: