15 martie, zi de doliu național după decesul lui Nicolae Dabija

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat pe 14 martie decretul prin care ziua de 15 martie 2021, când vor avea loc funeraliile scriitorului Nicolae Dabija, este declarată zi de doliu național în toată țara.

Doliul național este instituit „în semn de adâncă tristețe, cauzată de trecerea în eternitate a renumitului scriitor, susținător de frunte al mișcării de renaștere națională, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, academician și istoric literar”, se arată în decret.

În conformitate cu decretul prezidențial, pe 15 martie în întreaga țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 în memoria poetului se va ține un moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.

Totodată, autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea, în ziua de 15 martie 2021, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Peste 218 mln lei, alocate pentru locuitorii din Transnistria. Chiveri: „Deși Fondul de Convergență încă funcționează”

Deși Fondul de Convergență nu a devenit încă funcțional, peste 218 milioane de lei au fost alocate, în prima jumătate a anului 2026, pentru susținerea locuitorilor din raioanele de est ale Republicii Moldova. Precizarea a fost făcută pe 18 septembrie de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, într-un nou mesaj transmis în limba rusă.

Potrivit vicepremierului, deși fondul încă nu este funcțional, autoritățile oferă deja sprijin locuitorilor din regiunea transnistreană.

„Deși fondul încă nu a început să funcționeze, un asemenea sprijin este deja acordat. Doar în prima jumătate a anului 2026, pentru aceste scopuri au fost direcționate peste 218 milioane de lei, iar acest sprijin continuă. Dar fondul nu este doar un mecanism de finanțare”, a declarat Chiveri.

Oficialul a explicat că principala misiune a Fondului de Convergență va fi sprijinirea cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc în stânga Nistrului.

„Este important ca, datorită acestui sprijin, omul să poată primi ajutorul necesar, să beneficieze de oportunități egale și să-și construiască viitorul într-o țară unită. Totodată, fondul sprijină și proiecte de infrastructură care vor ajuta la apropierea celor două maluri și vor face serviciile mai accesibile. Tocmai în aceasta constă sensul fondului – nu doar de a direcționa resurse, ci de a crea condiții în care diferențele să se reducă treptat, iar legăturile dintre oameni, dintre cele două maluri, să devină tot mai puternice”, a mai declarat Chiveri..

NewsMaker a explicat, anterior, cum va funcționa Fondul de convergență, ce spune Tiraspolul despre acesta și dacă acesta va contribui la apropierea celor două maluri și la reintegrarea Moldovei – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: