nisporeni.md

16 primari din raionul Nisporeni au părăsit rândurile PDM și au aderat la Pro Moldova

Un grup de primari și consilieri locali din raionul Nisporeni au părăsit rândurile Partidului Democrat și au aderat la grupul parlamentar Pro Moldova. Despre acest lucru se anunță într-un comunicat al formațiunii. 

„Constatăm cu regret că actuala conducere a PDM contribuie definitiv la fortificarea în fruntea țării a unui clan interesat doar de propriile avantaje. Nu putem tolera și sta cu mâinile în sân și să acceptăm să fim spectatori la dezmățul lor”, se arată în declarația grupului de primari și consilieri care au părăsit PDM.

De asemenea, cei de la Pro Moldova au salutat „revenirea în echipă a deputaților Ghenadie Verdeș ales pe circumscripția Nisporeni și Vasile Bîtca, deputat și președinte al Organizației Teritoriale PDM Nisporeni”.

Amintim că pe 8 mai, patru deputați au părăsit rândurile Partidului Democrat. Este vorba despre Oleg Sîrbu, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc și Elena Bacalu. În aceeași zi, Elena Bacalu a anunța că va adera la grupul parlamentar „Pro Moldova”, iar peste câteva zile, Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc au anunțat că se vor alătura Partidului Șor.

Marți, 12 mai, fostul democrat Oleg Sîrbu a anunțat că va adera la grupul parlamentar „Pro Moldova”.

facebook.com/PROMOLDOVA.EU

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un adolescent, lovit mortal de o mașină la Briceni. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Un adolescent a murit după ce a fost lovit de o mașină la ieșirea din satul Corjeuți, raionul Briceni, în seara de 21 septembrie. Șoferul vehiculului implicat a părăsit locul accidentului și este căutat de oamenii legii. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.

Potrivit IGP, preliminar, un automobil de model Volkswagen a lovit minorul, cu vârsta estimativă de 14-15 ani, care se deplasa cu o trotinetă. În urma impactului, mașina a ieșit de pe traseu și s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului.

Adolescentul a decedat la fața locului înainte de sosirea echipajului medical.

Șoferul a părăsit locul accidentului, abandonând automobilul implicat. La această oră, oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea acestuia.

Pe caz a fost inițiat un proces penal.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de anchetatori.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: