2027

Președinta Maia Sandu consideră că noua reformă bugetar-fiscală propusă de Guvernul condus de Vasile Tofan este mai echilibrată decât prima variantă, prezentată de fostul Cabinet de miniștri. Potrivit șefei statului, noua politică fiscală ar trebui să asigure o impozitare mai echitabilă și, în același timp, să aducă venituri suplimentare la

Premierul Vasile Tofan a prezentat propunerile Guvernului de politică fiscală pentru 2027, care vor fi supuse consultărilor în următoarele săptămâni. Este vorba de 4 direcții de acțiune, iar una dintre acestea presupune taxarea viciilor. „Aici, nu toate taxele au ca scop doar venit bugetar. Unele taxe au ca scop să

Guvernul propune majorarea cu 35% a scutirii personale anuale la impozitul pe venit, de la 29.700 la 40.000 de lei. Măsura face parte din noua politică fiscală pentru 2027, prezentată astăzi, 6 august, de premierul Vasile Tofan. Potrivit acestuia, modificarea va reduce impozitul plătit de persoanele care muncesc legal și

Premierul Vasile Tofan susține o conferință de presă, în cadrul căreia va prezenta principalele prevederi ale politicii fiscale pentru anul 2027, document care urmează să fie supus consultărilor publice. Amintim că una dintre cele mai discutate inițiative în ultima perioadă a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de

Tinerii din Republica Moldova vor putea călători gratuit cu trenul în Uniunea Europeană începând cu anul 2027. Asta după ce Comisia Europeană a propus includerea țării noastre în programul DiscoverEU, anunță Delegația UE la Chișinău. Misiunea diplomatică a calificat anunțul drept o veste „extraordinară”. „Această inițiativă prevede ca, începând din

Ceea ce ar urma să vină suplimentar din schimbarea TVA la medicamente nu pleacă nicăieri în altă parte decât în domeniul sănătății. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, la ediția din 18 iunie a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, în contextul proiectului politicii fiscale

Republica Moldova renunță la calcularea concediilor de odihnă în zile calendaristice. Începând cu 1 ianuarie 2027, potrivit unui proiect de lege supus consultărilor publice de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, concediile anuale vor fi calculate exclusiv în zile lucrătoare. Astfel, weekendurile și sărbătorile legale nu vor mai fi incluse în

În 2026 trebuie să aibă loc o evaluare plenară a legislației pentru a vedea ce modificări sunt necesare în contextul următorului scrutin. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, la conferința de analiză post-electorală „Alegerile parlamentare, 28 septembrie 2025”. Oficialul a spus că, de la

Din septembrie 2027, în R. Moldova va fi interzisă creșterea și reproducerea a 11 rase de câini considerate periculoase. Informația a fost anunțată pe 4 februarie de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) într-un comunicat de presă. Pentru NM, reprezentanții ANSA au precizat că persoanele care dețin deja acești câini

Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să-și verifice valoarea bunului imobil. Potrivit Guvernului, Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru și Instituția Publică „Cadastrul Bunurilor Imobile” au finalizat procesul de evaluare și reevaluare a bunurilor imobile la nivel național și au lansat consultări publice pentru verificarea rezultatelor preliminare. Guvernul a precizat că noile

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x