Captură video/NM

„198 de familii așteaptă cheile de la apartamente”. De ce s-a protestat la președinție VIDEO

Un grup de persoane a protestat astăzi, 10 iulie, în fața Președinției, în timp ce fracțiunea parlamentară „Democrația Acasă” urma să participe la consultările privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Manifestanții l-au acuzat pe liderul formațiunii, Vasile Costiuc, că ar avea legături cu omul de afaceri Vasile Gagiu. Potrivit protestatarilor, aproape 200 de familii așteaptă de ani de zile să intre în posesia apartamentelor pentru care au achitat.

„Halal de așa deputați care își bat joc de oameni și manipulează. Costiuc, nu umbla cu manipulările!” – au scandat manifestanții în timp ce Costiuc se apropia de clădirea Președinției, alături de colegii săi din fracțiune. Detalii – AICI.

Solicitați de NM pentru un comentariu, manifestanții l-au acuzat pe parlamentar de presupuse legături cu Vasile Gagiu, care ar avea afaceri imobiliare.

„Costiuc fuge acum că știe că e în cârdășie cu Gagiu. Noi când l-am chemat la proteste nu a vrut să vină niciodată, dar l-am prins cum se întâlnește pe ascuns cu Gagiu”, a declarat un protestatar.

„Se trage de timp artificial. 198 de familii așteaptă cheile de la apartamente. Protestăm de doi ani deja”, a precizat un alt protestatar.

Întrebat de NewsMaker cum comentează manifestația cu care a fost întâmpinat, Costiuc nu a răspuns acuzațiilor, dar a spus că toate persoanele au dreptul constituțional de a protesta: „Oamenii au tot dreptul să protesteze, să fie nemulțumiți. Sunt în drept constituțional să protesteze față de Președinție, față de Parlament, față de Costiuc, dacă a condus Republica Moldova și i-a dezamăgit”.

NewsMaker va acorda dreptul la replică persoanelor vizate.

Vasile Gagiu ar fi implicat în preluarea proiectului imobiliar de pe strada Alexandru cel Bun 115 din Chișinău, unde sute de persoane ar așteapta de ani de zile să intre în posesia apartamentelor cumpărate. Proiectul a fost lansat în 2012 de compania „Prihojanin-M”, care a vândut apartamente aflate în construcție, însă blocurile nu au mai fost finalizate, iar beneficiarii nu și-au primit locuințele.

În 2024, construcțiile au fost preluate de Gagiu, scrie Știri.md. Potrivit reprezentanților investitorilor, acesta și-ar fi asumat finalizarea complexului prin intermediul companiei Just-Invest și le-a oferit beneficiarilor posibilitatea fie să rămână în proiect și să cumpere apartamente la un preț preferențial, fie să recupereze o parte din banii investiți. Majoritatea ar fi optat pentru continuarea proiectului.

„Am intrat în acest proiect pentru a-i ajuta pe oameni. (…) Mi-am propus până la finele anului 2025 să finalizez complexul și să le pot da oamenilor cheile. Vreau să facem o comunitate prietenoasă, ca oamenii să uite de calvarul prin care au trecut.”, declara Vasile Gagiu în aprilie 2025, potrivit sursei citate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

NM Espresso: Linia electrică Strășeni-Gutinaș va purta numele lui Trump, Termoelectrica și Primăria Chișinău s-au certat din nou, în Moldova vine secretarul general adjunct al NATO

Moldova și UE

Moldova va primi pe 28 octombrie o foaie de parcurs pentru aderarea la UE, cu pașii următori, termenele și obiectivele reformelor, a declarat comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos. Autoritățile moldovenești au salutat decizia și au menționat că „obiectivul nostru rămâne aderarea deplină la UE”.

Premierul Vasile Tofan a declarat, în urma întrevederii cu vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, că UE va oferi Chișinăului mai multă expertiză și echipamente pentru combaterea dronelor și consolidarea apărării. Tofan a subliniat totodată că „neutralitatea nu înseamnă că trebuie să fim lipsiți de apărare”.

Între timp, Ambasada Rusiei la Chișinău a declarat că afirmația Kajei Kallas potrivit căreia regiunea transnistreană nu va împiedica aderarea Moldovei la UE ar însemna că Bruxellesul acceptă prezența trupelor ruse în regiunea transnistreană.


UE și vinul moldovenesc

Moldova va trebui să renunțe la producerea vinului din soiurile de struguri Isabella și Lidia după aderarea la UE, deoarece în Uniunea Europeană acest lucru este interzis. Ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu, a calificat situația drept una dintre cele mai mari vulnerabilități ale sectorului vitivinicol din Moldova, în calitate de țară candidată la aderarea la UE.


Moldova și NATO

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit la Chișinău cu conducerea Adunării Parlamentare a NATO. Părțile au discutat despre amenințările la adresa securității Moldovei în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Sandu a declarat că Chișinăul va continua să-și consolideze capacitățile de apărare.

Reprezentanții Adunării au menționat că Moldova se confruntă cu încălcări ale spațiului aerian, atacuri cibernetice și dezinformare și că alte țări au ce învăța de la țara noastră în ceea ce privește protejarea democrației și suveranității.

Totodată, adjuncta secretarului general al NATO, Radmila Šekerinska, va participa la Forumul de Securitate de la Chișinău, care va avea loc pe 8-9 octombrie
 


Stratcom: dezinformare, Revenco

După decizia Norvegiei de a furniza Moldovei tehnică militară și armament, pe canalele de Telegram s-au răspândit mesaje potrivit cărora consolidarea armatei moldovenești duce la război. Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracararea Dezinformării (Stratcom) a calificat acest lucru drept o tentativă de „discreditare a parteneriatelor de apărare ale Moldovei”.

Între timp, fosta șefă a Stratcom, Ana Revenco, a devenit expert senior în cadrul unei organizații neguvernamentale din România și se va ocupa de combaterea influenței străine, a manipulării și a dezinformării.


Alegerile din Găgăuzia

În Găgăuzia urmează să înceapă campania electorală pentru funcția de bașcan. În ajun s-a încheiat perioada de depunere a documentelor de către candidați. Opt persoane și-au anunțat intenția de a candida, însă nu toate au fost încă înregistrate. Despre cine a decis să participe în cursa pentru funcția de bașcan și ce se știe despre aceștia — în materialul „Opt pentru bașcan”.


Criza din jurul Prutului: continuarea

Autoritățile din Leova au instalat o pompă suplimentară de mare putere din cauza scăderii nivelului Prutului, pentru a crește volumul de apă captat. Primarul orașului, Alexandru Bujorean, i-a asigurat pe locuitori că „apă este și va fi”, dar le-a cerut să nu o consume „în cantități mari”.


Linia electrică Strășeni–Gutinaș și Trump

Linia electrică de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș, care va conecta Moldova la rețeaua energetică europeană, va fi denumită Trump Liberty Line („Linia Libertății Trump”), după numele președintelui SUA, Donald Trump. Despre aceasta a anunțat Ambasada SUA, amintind că Washingtonul a alocat 130 de milioane de dolari pentru construcția liniei
 


Absolvenții universităților vor fi „monitorizați”

Ministerul Educației propune ca, timp de trei ani după absolvirea universității, să fie monitorizat parcursul absolvenților: dacă și-au găsit un loc de muncă, dacă lucrează în domeniul în care s-au specializat și dacă rămân în țară. Ministerul consideră că aceste date vor ajuta la evaluarea măsurii în care sistemul educațional corespunde necesităților pieței muncii. Detalii — în materialul „Unde ajung absolvenții universităților din Moldova?”.

Salariile de la MoldATSA: continuare

Salariul mediu la întreprinderea de stat MoldATSA a crescut cu 71% în ultimii doi ani, ajungând în 2025 la 63,6 mii de lei. Este cea mai mare valoare înregistrată în rândul întreprinderilor de stat a căror activitate a fost examinată de comisia parlamentară de anchetă, creată în urma scandalului privind salariile de la MoldATSA. Apropo, salariul directorului MoldATSA este de peste 112 mii de lei.

Primăria Chișinău vs Termoelectrica

Un nou scandal a izbucnit între compania de stat Termoelectrica și Primăria Chișinău. Conducerea Termoelectrica și municipalitatea nu reușesc să ajungă la un acord privind lucrările pe teritoriul Catedralei Mitropolitane, asupra cărora insistă Termoelectrica. Angajații companiei de stat au chemat chiar și poliția. În cele din urmă, poliția l-a escortat la inspectorat pe vicepretorul sectorului Buiucani, Pavel Movilă, susținând că acesta a împiedicat desfășurarea verificărilor și a insultat un polițist.

Potrivit primarului Ion Ceban, Termoelectrica insistă asupra demontării unei părți a scuarului fără autorizația Primăriei, iar Movilă a vorbit despre acțiunile nesancționate ale companiei de stat.

Pe scurt

Președinta Maia Sandu a numit-o în funcția de șefă a Cabinetului Președintelui pe propria sa consilieră pentru coordonare interinstituțională și procese organizatorice, Mihaela Fedoseev.

În transportul public din Chișinău ar putea fi implementat sistemul „tap and go” – plata călătoriei cu cardul bancar sau cu un dispozitiv electronic, prin intermediul validatorului.


Și despre ceea ce va fi astăzi, 7 octombrie 

09:00 — Conferință de presă a PSRM.
10:00 — Ședința Guvernului.
12:00 — Conferință de presă a fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: