30 de zile de arest preventiv pentru carabinierul care a împușcat un tânăr la Bălți

Carabinierul care a împușcat mortal un tânăr în satul Elizaveta, din municipiul Bălți, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, la solicitarea procurorilor. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur. 

Șeful Procuraturii Bălți, Victor Tureac a declarat pentru „СП” că bărbatul reținut este subofițer, angajat prin contract în trupele de carbinieri.

Aceeași sursă informează că în seara zilei de 13 ianuarie, bărbatul se afla în compania mai multor persoane. Ulterior, între carbinier și vărul său s-a iscat un conflict. Însă, un cunoscut de-al lor, în vârstă de 23 de ani a încercat să-i liniștească. În acel moment, carabinierul a efectuat o împușcătură în direcția tânărului, rânindu-l mortal.

Menționăm că angajatul se afla în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, iar arma personală era deținută legal. În prezent, bărbatul este cercetat penal pentru omor intenționat. De asemenea, Inspectoratul General de Carabinieri desfășoară o anchetă internă.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Drona observată în raionul Soroca s-a prăbușit și a explodat la Dondușeni (ACTUALIZARE)

ACTUALIZARE 19:07: Ministerul Apărării anunță că aparatul de zbor fără pilot a căzut și explodat în câmpul din extravilanul localității Codrenii Noi spre satul Scaieni, raionul Dondușeni.

„Alte circumstanțe se stabilesc”, precizează Ministerul.

Autoritățile îndeamnă cetățenii care găsesc obiecte neidentificate sau fragmente ale acestora să nu le atingă, să nu le miște și să sune la 112.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un presupus zbor neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova a fost semnalat pe 16 octombrie, la ora 16:22, în regiunea satului Sobari, raionul Soroca. Ministerul Apărării anunță că  va reveni cu detalii.

Instituția precizează că monitorizarea spațiului aerian continuă, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Amintim că patru cazuri de survolare neautorizată au fost înregistrate în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării. Acestea au fost detectate în zona localității Tudora, pe direcțiile Otaci–Hădărăuți și Căplani–Olănești, precum și pe traseul Purcari–Dnestrovsc.

Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Apărării pe 16 octombrie, doar în ultima săptămână au fost înregistrate șapte incidente de încălcare a spațiului aerian. De la începutul anului au fost înregistrate 63 de cazuri, dintre care 15 în octombrie. În total, din 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, au fost raportate 100 de incidente.

Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să nu se apropie și să nu atingă dronele, rachetele sau fragmentele acestora. Depistarea unor asemenea obiecte trebuie raportată imediat la 112.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: