O stradă din orașul Cricova s-a transformat într-un râu din cauza ploilor abundente. Imagini video în acest sens au fost publicate pe rețelele de socializare. Astăzi, meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, Centrul hidrologic al Serviciului Hidrometeorologic de Stat menține în
Fostul procuror anticorupție, Roman Statnîi, învinuit de escrocherie și exces de putere, a fost transferat din izolator în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Informația a fost confirmată pentru NM de către Maria Vieru, ofițerul de presă al Procuraturii Generale. O decizie în acest sens a fost luată de
Guvernul a aprobat crearea Biroului pentru relații cu veteranii în cadrul Cancelariei de Stat. O decizie în acest sens a fost luată la ședința de astăzi, 24 iunie. Decizia vine în urma solicitărilor expuse pe platforma Consiliului Național al Veteranilor. Biroul va avea misiunea de a coordona realizarea priorităților politicii
Executivul a aprobat în ședința de astăzi, acordarea indemnizației urmașilor personalului medical decedat, ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu COVID-19. Potrivit proiectului, de indemnizație vor putea beneficia: – soțul supraviețuitor pentru o perioadă de 5 ani din data decesului (50% din baza de calcul); – copiii până
Alte trei persoane au decedat din cauza infecției COVID-19, informează Ministerul Sănătății. Deces 493: Bărbat de 55 ani, din municipiul Bălți. Internat în stare gravă la data de 23 iunie, la Spitalul Clinic Bălți. Comorbidități: diabet zaharat, hipertensiune arterială, schizofrenie formă paranoidă. Deces 494: Femeie de 67 ani, din raionul
28 de angajați ai Inspectoratului de Poliție Bălți s-au infectat cu coronavirus. Despre acest lucru se anunță într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției. Dintre aceștia, 27 de persoane au o formă ușoară a bolii și urmează tratament la domiciliu, iar o persoană a fost spitalizată. Menționăm că în cadrul
Oamenii legii au deconspirat activitatea unei grupări care se ocupa de comercializarea ilegală a produselor alcoolice și de tutungerie. Valoarea estimativă a produselor ridicate constituie 2.168.320 lei. Gruparea era formată din trei bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani. Aceștia au fost documentați timp de două luni.Ulterior,
Procuratura Generală a încheiat un acord cu autoritățile din Letonia pentru crearea unei echipei comune de investigare a furtului miliardului. Despre acest lucru a anunțat premierul Ion Chicu la sfârșitul ședinței guvernului, astăzi, 24 iunie. „Ultimul moment care o să bucure cred că 99,9% din populație, mai puțin pe unii
Oamenii din 24 de gospodării din localitățile Criva, Drepcăuți și Lipcani din raionul Briceni au fost evacuați din cauza existenței pericolului de inundații. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost evacuate 10 gospodării din localitatea Criva, 9 gospodării din satul Drepcăuți și 5 gospodării din Lipcani. În total,
Pe parcursul zilei de 24 iunie au fost înregistrate 364 de cazuri noi de coronavirus, după procesarea a 1988 de probe. Anunțul a fost făcut de către secretarul de stat, Constantin Rîmiș, în cadrul unui briefing de presă. Astfel, până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 15 078