Preşedintele american Joe Biden consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, caută „o gură de aer” prin lansarea unui armistiţiu de 36 de ore în Ucraina cu ocazia sărbătorii de Crăciun. Declarațiile au fost făcute pe 5 ianuarie, relatează G4media. Preşedintele rus „era pregătit să bombardeze spitale, creşe şi
Cinci accidente de circulaţie cu implicarea pietonilor s-au produs pe 5 ianuarie în Republica Moldova. În urma impactelor, două persoane au decedat. Un accident s-a produs în această seară în localitatea Măgdăcești din raionul Criuleni. Un automobil de model Skoda a lovit mortal pe o trecerea de pietoni o femeie
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a procurat mai multe servicii medicale diagnostice de înaltă performanță (SIP) pentru anul 2023 pentru persoanele asigurate. În baza unei noi strategii, cetățenii vor avea un mai mare acces la aceste servicii, timp mai redus de așteptare și prestarea lor cât mai aproape
Mihail Podoleak, consilierul președintelui Ucrainei, a clasat ordinul liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, privind încetarea focului în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox, drept ipocrizie. El spune că un adevărat armistiţiu va avea loc atunci când Federația Rusă va elibera teritoriile ucrainene. „În primul rând, Ucraina nu atacă teritorii străine
Rezervarea unui loc de veci într-un cimitir, dar și înmormântarea, a devenit mai scumpă cu 70%. O decizie în acest sens a fost aprobată de Consiliul Municipal Chișinău (CMC) în ședința din 15 decembrie. Totodată, s-a scumpit și curățenia prin cimitire. Rezervarea unui loc în Cimitirul Central Chișinău costă acum
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi forţelor sale să aplice o încetare a focului în Ucraina în zilele de 6 şi 7 ianuarie, cu ocazia Crăciunului ortodox, după un apel lansat în acest sens de către patriarhul rus Kirill, a indicat Kremlinul, citat de AGERPRES. „Ţinând cont de apelul
Deputata și vicepreședinta Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, vizată în două cauze penale pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii”, a scăpat de arestul la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de magistrații Curții de
Un grup de tineri, reprezentanți ai Bisericii „Nașterea Domnului” din municipiul Ceadîr-Lunga, au colindat pe 5 ianuarie la Președinție. Recitalul a cuprins colinde în patru limbi: română, găgăuză, ucraineană și rusă. Președinta Maia Sandu și-a exprimat admirația pentru tinerii care promovează tradițiile sărbătorilor de iarnă, dar și bogăția culturală a
Președintele Asociației obștești „Clubul Istoric-Patriotic Rus” Alexei Petrovici cere explicații de la ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Anatolie Topală. Mai exact, reprezentantul organizației se arată nemulțumit de faptul că o expoziție dedicată bătăliei de la Stalingrad a fost calificată drept „propagandă a războiului” de un post de televiziune,
Pensionarii și persoanele cu dizabilități, care sunt concomitent deținători de patentă sau fondatori de întreprindere individuală, au obligația de ași cumpăra singuri asigurare medicală până pe 31 martie. Informațiile au fost confirmate pentru NM de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). În conformitate cu Legea 1593 cu privire