00000001pm 720052, PM1

Copernicus Global Climate Report, publicat ieri, 10 ianuarie, confirmă că anul 2024 a fost cel mai cald din toate timpurile, fiind pentru prima oară când s-a depășit temperatura medie anuală aglobală de 1,5°C, informează un comunicat oficial al Comisiei Europene, citat de Calea Europeană. Anul trecut a fost, de asemenea,

Energocom a anunțat că a rezervat capacitatea necesară pentru a acoperi integral cererea de energie electrică pe malul drept al Nistrului în data de 12 ianuarie. Conform estimărilor, consumul pentru duminică va fi mai mic cu 10% față de cel din 11 ianuarie. „Pentru Republica Moldova, capacitatea comercială la granița

Guvernul SUA, sub conducerea viitorului preşedinte Donald Trump, ar trebui să intervină pentru a împiedica UE să amendeze companiile americane de tehnologie pentru încălcarea normelor antitrust şi comiterea altor încălcări de regulamente, a declarat Mark Zuckerberg, directorul executiv al Meta, într-un podcast cu Joe Rogan, unul dintre influencerii preferaţi ai

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o discuție cu Mihail Sirkeli, a explicat modul în care Rusia a creat o criză artificială în regiunea transnistreană, folosindu-i pe locuitorii de pe malul stâng al Nistrului ca pioni într-un joc geopolitic. Vodă a subliniat că, începând cu 1 ianuarie, Rusia a

Actorul britanic Jude Law va juca rolul lui Vladimir Putin în thrillerul politic al regizorului francez Olivier Assayas, intitulat „Vrăjitorul de la Kremlin”. Informația a fost raportată de Deadline, citat de Holod Media. Potrivit publicației, rolul lui Law va fi unul secundar. El îl va interpreta pe Putin la începutul

Consumatorii de pe malul drept al Nistrului sunt asigurați cu întreg volumul necesar de energie electrică, pentru zilele de 10 și 11 ianuarie, potrivit raportului Celulei de criză de la Guvern. Datele SA „Energocom” arată că, în primele zece zile din an, a fost procurată o cantitate totală de circa

În dimineața zilei de 11 ianuarie 2025, pompierii au intervenit pentru a lichida incendiul izbucnit la un automobil pe strada Albișoara 19 din municipiul Chișinău. Incidentul s-a produs în urma unei explozii, la scurt timp după ce vehiculul a fost alimentat cu gaz și s-a deplasat circa 20 de metri

„Moldovagaz” și-a exprimat disponibilitatea de a achiziționa gaze naturale la prețuri de piață pentru „Tiraspoltransgaz”, cu condiția ca plata să fie efectuată în lei moldovenești. Despre aceasta a anunțat Vadim Ceban, șeful interimar al Moldovagaz. Această propunere vine în contextul în care, între noiembrie 2021 și mai 2022, „Tiraspoltransgaz” a

Primăria Municipiului Chișinău anunță organizarea mai multor iarmaroace și târguri dedicate produselor și mărfurilor autohtone în acest weekend, 11-12 ianuarie 2025. Locațiile și evenimentele disponibile: Piața Marii Adunări Naționale – Târg de Crăciun, deschis până pe 15 ianuarie 2025. Sectorul Buiucani, în Scuarul Teatrului de Operă și Balet „M. Bieșu”

Anna Dulce a urcat pe podium la turneul ”ISSF Grand Prix” din Slovenia. Țintașa Anna Dulce a cucerit medalia de argint la turneul ”ISSF Grand Prix Junior” din Slovenia în proba pistol aer comprimat, 10 metri. Ea a înregistrat rezultatul 232,4 puncte. Pe primul loc s-a clasat reprezentanta Georgiei, Salome

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x