00000004pm 1080051, PM4

Bărbatul de 45 de ani, reținut pentru că ar fi lovit o femeie și pe fiica sa, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău. Amintim că accidentul rutier s-a produs sâmbătă, 11 aprilie, pe strada Grigore Vieru din Chișinău. Potrivit

În ultimele 48 de ore, pe fondul sărbătorilor pascale, 285 de persoane au solicitat asistență medicală la Institutul de Medicină Urgentă (IMU) din Chișinău. Dintre aceștia, 43 de pacienți au fost internați. Potrivit unui comunicat emis de spital, cel mai frecvent, pacienții s-au adresat următorilor specialiști: Conform datelor instituției, în

În Long Island, statul american New York, s-a încheiat unul dintre cele mai mediatizate și de lungă durată cazuri de crimă în serie. Rex Heuermann, în vârstă de 62 de ani, a recunoscut că a ucis opt femei între 1993 și 2010. Aceste omoruri au fost denumite „crimele din Gilgo

Ziua funeraliilor umoristului Gheorghe Urschi va fi decretată zi de doliu național. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu luni, 13 aprilie, la scurt timp după ce familia maestrului a comunicat despre deces. Șefa statului a mai transmis un mesaj de condoleanțe rudelor și persoanelor care l-au apreciat pe

Umoristul Gheorghe Urschi a decedat. Anunțul a fost făcut luni, 13 aprilie, pe Facebook, de familia sa. „Gheorghe Urschi s-a stins. După 5 422 de zile de luptă pentru viață, trupul trădător i-a eliberat sufletul. Primește-l, Doamne, în pacea și lumina ta”, a transmis familia umoristului. Precizăm că decesul lui

Partidul de opoziție Tisza, condus de Peter Magyar, a câștigat răsunător alegerile parlamentare din Ungaria, obținând o majoritate constituțională. Rezultatul marchează sfârșitul guvernării de 16 ani a partidului naționalist Fidesz și a liderului său, prim-ministrul Viktor Orban — considerat aliatul Kremlinului în UE. Mai mulți lideri europeni, inclusiv președinta Maia

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x