Săptămâna viitoare, în perioada 24-30 august, în Republica Moldova vor fi temperaturi cuprinse între +12 și +31°C. Pentru unele zile sunt prognozate ploi slabe și averse cu descărcări electrice. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu. În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra
Halterofila din Republica Moldova, Nicoleta Cojocaru, a devenit campioană europeană. Performanța a fost înregistrată la Campionatul European de Haltere, rezervat sportivilor cu vârsta de până la 17 ani, organizat în Kosovo. Anunțul a fost făcut pe 23 august de Federaţia de Haltere din Moldova. Nicoleta Cojocaru a concurat la categoria
Aproximativ 100 de persoane au fost reținute la un festival din regiunea Leningrad, Rusia. Reținerile au avut loc în urma unui raid, al cărui motiv a fost „suspiciunea că ar fi fost interpretate cântece în sprijinul Ucrainei, pentru schimbarea puterii în Federația Rusă și consumul în masă de droguri”, relatează
Premierul Vasile Tofan a traversat înot Bosforul pe 23 august, alături de fiul său. „Fiul meu a fost mai rapid decât mine”, a scris oficialul pe o rețea de socializare. „În ianuarie i-am promis fiului meu că vom traversa împreună, înotând, strâmtoarea Bosfor. S-a pregătit aproape un an pentru această
O instanță din New York a anulat decizia administrației lui Donald Trump de a suspenda eliberarea vizelor de imigrare pentru cetățenii a 75 de țări. Judecătoarea Janette Vargas a calificat această politică drept „vădit ilegală” și a stabilit că secretarul de stat Marco Rubio și-a depășit atribuțiile, relatează The Insider.
Un automobil a lovit un copil de 5 ani pe 23 august, în satul Mitoc din raionul Orhei. Despre accident a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit datelor preliminare ale IGP, minorul ar fi ieșit cu bicicleta pe partea carosabilă, iar în urma impactului a fost transportat în stare
Halterofilii din Republica Moldova, Gabriela Danilov și Nicolae Chihai, au devenit vicecampioni europeni la Campionatul European de Haltere, rezervat sportivilor de până la 17 ani și organizat în Kosovo. Despre acest lucru a anunțat, pe 23 august, Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova. Potrivit Comitetului, Gabriela Danilov a
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, participă duminică, 23 august, la Cursa Intercontinentală de Înot în Bosfor. Înainte de competiție, oficialul moldovean a declarat că trebuie să se asigure că va obține un rezultat bun, pentru a nu-și face țara de rușine. Tofan a spus că participă pentru a patra oară
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, se află în Turcia, unde a avut discuții cu reprezentanții unor companii și grupuri de investiții. Oficialul susține că i-a încurajat pe oamenii de afaceri din Turcia să producă în Republica Moldova. „Am discutat cu Fiba Group, CoreX, Franklin Templeton – care administrează active de