000000010pm 1080036, PM10

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru

Președinta Maia Sandu a declarat că unirea Republicii Moldova cu România rămâne „pe agenda de discuții”, însă a subliniat că o eventuală decizie în acest sens aparține cetățenilor. Șefa statului a precizat că, în prezent, „obiectivul primordial” al autorităților de la Chișinău este aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, deziderat

Oamenii legii au efectuat percheziții în Chișinău vineri seara, 9 octombrie, într-un dosar ce vizează o rețea formată din cinci call-centre. În urma perchezițiilor, mai multe persoane au fost reținute. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Deocamdată, autoritățile nu au oferit alte detalii despre caz.

Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo? NewsMaker prezintă principalele știri din regiune:

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, a declarat că PAS nu a înaintat un candidat la scrutinul electoral pentru funcția de bașcan al Găgăuziei pentru că nu ar reuși să obțină un rezultat bun. Oficialul susține că acest lucru ar fi legat

Armata rusă a atacat cu bombe aeriene ghidate orașul Zaporojie în dimineața zilei de 10 octombrie. În urma bombardamentului, 11 persoane au murit, inclusiv trei copii. Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, explozia a distrus complet una dintre scările unui bloc de locuințe. De asemenea, au

Federația Rusă și Statele Unite ale Americii au convenit să livreze motorină rusească pe piața americană și pe cea internațională. Anunțul a fost făcut de președintele SUA, Donald Trump, în seara de 9 octombrie, după o convorbire telefonică cu liderul rus Vladimir Putin. Trump a descris convorbirea drept „foarte reușită”.

Petr Vlah, candidatul Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică” la funcția de bașcan al Găgăuziei, a fost înregistrat în cursa electorală. Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a anunțat că va urma o săptămână de pregătire, după care va începe oficial campania electorală. În cadrul ședinței din 9 octombrie, Consiliul

Vremea în Republica Moldova va fi în continuare caldă sâmbătă, 10 octombrie. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cerul va fi variabil, iar precipitații nu se vor înregistra. În nordul țării, mercurul din termometre va urca până la +23°C ziua, iar noaptea va coborî până la +7°C. În

Moldova Security Forum La Chișinău s-a încheiat Moldova Security Forum 2026, un eveniment dedicat securității regionale. În cadrul acestuia, atașatul militar al SUA în Republica Moldova, Marcel Bolboacă-Negru, a declarat că principala problemă de securitate a țării nu o reprezintă dronele, ci lipsa de personal în Armata Națională. Totodată, el

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x