30 de ani de la aderarea R. Moldova la Consiliul Europei. Popșoi: „A fost un pilon esențial al progresului nostru” (VIDEO)

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a transmis pe 13 iulie un mesaj cu ocazia împlinirii a trei decenii de la aderarea Republicii Moldova la Consiliului Europei. Diplomatul a menționat că Consiliul Europei a fost un „pilon esențial” al progresului Republicii Moldova și și-a exprimat convingerea că parteneriatul din acestea va continua să fie unul solid.

„Pe 13 iulie 1995, Republica Moldova făcea un pas esențial pe calea democrației, a statului de drept, a respectului pentru drepturile omului, integrându-se într-o familie de valori care ne-a inspirat și sprijinit constant în procesul de consolidare instituțională și transformare democratică. Trei decenii mai târziu, putem spune cu certitudine că parteneriatul cu Consiliul Europei a fost un pilon esențial al progresului nostru. Grație cooperării strânse și susținute, am reușit să avansăm reforme importante în justiție, combaterea corupției, protecția drepturilor omului, libertatea presei și guvernarea democratică. (…) Privim înainte cu încredere, convinși că acest parteneriat va continua să fie solid, constructiv și orientat spre viitorul european al țării noastre”, a transmis ministrul de Externe.

De asemenea, Mihai Popșoi a mulțumit, în numele Guvernului Republicii Moldova, Consiliului Europei pentru solidaritate, expertiză și sprijin „constant” acordat în acești 30 de ani.

Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională, care a fost creată la 5 mai 1949. Consiliul Europei reunește 46 de state membre și o serie de state cu statut de observator (SUA, Mexic, Israel, Canada, Vatican, Japonia).

Acesta are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de Adunarea Parlamentară, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de Comitetul Miniștrilor, alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei.

Republica Moldova a deținut pentru prima dată președinția Comitetului de Miniștri în perioada mai-noiembrie 2003. Atunci țara noastră a devenit prima țară din spațiul CSI care a deținut această poziție. O a doua președinție este programată pentru noiembrie 2025 – mai 2026.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: