Frecăuțeanu Valeria

4000 de lei va costa autorizația pentru întreprinderile care un risc semnificativ asupra calității aerului

Parlamentul a aprobat unele modificări privind condițiile de autorizare a emisiilor de poluanți de la surse fixe de poluare. Inițiativa legislativă aparține vicepreședintei Comisiei mediu, Ina Coșeru, și are drept scop excluderea discrepanțelor existente în cadrul legislativ aferent procedurii de autorizare a emisiilor de poluanți în atmosferă.

„Elaborarea proiectului de lege a fost condiționată de numeroasele demersuri din partea agenților economici cu privire la  modalitatea de emitere a autorizației privind emisia poluanților în atmosferă de la surse fixe, iar proiectul vine să simplifice această procedură”, a menționat vicepreședinta Comisiei mediu, Ina Coșeru.

Conform documentului, operatorii care desfășoară activități industriale sau economice poluante ar putea fi scutiți de obligativitatea deținerii Raportului privind normativele de emisie limitat admisibilă (ELA).

Prin modificarea Legii privind protecția aerului atmosferic, se propune completarea acesteia cu trei anexe noi, în care vor fi indicate activitățile poluante care se supun autorizării. Sunt menționate activitățile industriale și economice cu risc semnificativ și a cele cu risc redus asupra calității aerului atmosferic.

Cea de-a treia anexă conține formularul Autorizației pentru emisia poluanților în atmosferă de la surse fixe de poluare, care se propune a fi completat cu informații referitoare la cerințele de monitorizare a emisiilor, cerințele de raportare, măsurile de prevenire a poluării, cerințele de prevenire a accidentelor industriale și limitarea consecințelor.

Noile modificări se referă și la termenele de depunere a solicitării de eliberare sau prelungire a autorizației pentru emisia în atmosferă a poluanților de la surse fixe de poluare, precum și la taxa acesteia. Taxa pentru eliberarea sau prelungirea autorizației se va stabili în funcție de nivelul de risc asupra mediului. Astfel, pentru instalațiile sau activitățile ce pot avea un risc semnificativ asupra calității aerului, valoarea acesteia va constitui 4000 de lei, iar pentru instalațiile sau activitățile care pot avea un risc redus – 2000 de lei.

Proiectul de modificare a Legii privind protecția aerului atmosferic și a Legii privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător a fost aprobat, în prima lectură, cu votul a 59 de deputați.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Agrobiznes.md

„Nu cerem o favoare”: Producătorii de sfeclă de zahăr cer o întâlnire urgentă cu premierul sau se alătură protestelor fermierilor

Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova cere o întâlnire urgentă cu autoritățile pentru a discuta despre viitorul sectorului și achitarea subvențiilor promise. Fermierii au avertizat, pe 29 octombrie, că, dacă întrevederea nu va avea loc până pe 6 noiembrie, vor merge să ceară răspunsuri la sediile instituțiilor și se vor alătura protestelor agricultorilor.

Scrisoarea este adresată premierului Vasile Tofan, ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, și președinților comisiilor parlamentare pentru agricultură și economie. Documentul a fost transmis și Asociației „Forța Fermierilor” și Asociației Naționale a Producătorilor de Culturi Oleaginoase.

Producătorii susțin că solicitările lor anterioare au rămas fără răspuns. Pe 29 septembrie, aceștia au cerut lansarea apelului pentru acordarea sprijinului financiar destinat cultivatorilor de sfeclă de zahăr. Nici acest demers, nici apelul comun al asociațiilor agricole din 21 octombrie nu ar fi primit un răspuns din partea autorităților.

„Nu cerem o favoare, ci respectarea unui act normativ în vigoare. Fermierii au semănat sfeclă în 2025-2026 bazându-se pe acest angajament al statului”, se arată în scrisoare.

Potrivit asociației, pentru plățile solicitate ar fi necesare 30–40 de milioane de lei, sumă care ar reprezenta mai puțin de o zecime din veniturile aduse anual de sector la bugetul public. Producătorii spun că ramura asigură circa 3.500 de locuri de muncă, mai ales în satele din nordul țării, și valorifică investiții de aproximativ 130 de milioane de euro.

„Avertizăm în mod clar: dacă plățile promise nu vor fi acordate, în anul 2027 Republica Moldova riscă să rămână fără zahăr produs autohton”, avertizează asociația.

La întâlnirea solicitată, producătorii vor un calendar pentru lansarea apelului și achitarea sprijinului aferent anului 2026, până la 31 decembrie. De asemenea, cer măsuri pentru echilibrarea pieței interne a zahărului, inclusiv reglementarea importurilor.

Asociația susține că își dorește dialog și că a încercat să evite protestele de stradă. Dacă întâlnirea nu va fi convocată, fermierii anunță că se vor prezenta organizat, însoțiți de presă, la Guvern, Ministerul Agriculturii și Parlament.

„Totodată, membrii APSZM vor fi nevoiți să se alăture protestelor producătorilor agricoli. Este o decizie pe care nu ne-o dorim și la care am fi împinși de lipsa de reacție a autorităților”, se menționează în demers.

NM a solicitat o reacție de la Guvern, însă până în momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

Amintim, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat, pe 2 octombrie, că fondurile rămase neutilizate în cadrul unor forme de subvenționare vor fi redistribuite pentru achitarea cererilor de plăți complementare depuse în 2025. Potrivit instituției, decizia viza peste 3.700 de fermieri.

Directorul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a criticat atunci decizia. Potrivit lui, redistribuirea lasă fără finanțare măsuri prevăzute pentru 2026 în Programul strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030. Tot atunci, cultivatorii de sfeclă de zahăr au cerut să le fie acordate subvențiile pentru acest an. În caz contrar, avertizau ei, s-ar putea alătura protestelor agricultorilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: