facebook.com / Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

55 de cazuri noi de COVID-19, confirmate în Republica Moldova. Bilanțul celor infectați a ajuns la 353 de persoane

Încă 55 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, astăzi, 31 martie. Astfel, bilanțul cazurilor de infectare a ajuns la 353.

Aceasta a spus că astăzi au fost procesate 280 de probe, dintre care 55 sunt pozitive. Vorbim despre 7 cazuri de import (Marea Britanie și Austria) și 48 cazuri de răspândire locală.

De asemenea, Dumbrăveanu a confirmat că a decedat o pacientă din stânga Nistrului, diagnosticată cu COVID-19. „Am afla și noi din surse neoficială această informație. Ca rezultat am luat legătură cu sistemul spitalicesc din stânga Nistrului. S-a confirmat că în data de 29 martie a decedat o persoană, care a fost stabilită cu COVID-19”, a spus Dumbrăveanu.

Totodată, ministra Sănătății a declarat că încă 4 pacienți au fost externați. Astfel, bilanțul celor care s-au însănătoșit a ajuns la 22 de persoane.

În final, Dumbrăveanu a anunțat că în Republica Moldova a ajuns un lot 5 760 de teste pentru depistarea COVID-19 și alt lot de 2 400 de teste. Acestea au fost procurate din sursele Fondului Global.

*IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice poate ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple:
1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt;
2. Păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută);
3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare;
4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului;
5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură video/Ion Ceban/Facebook

Circa 8 000 de elevi din Chișinău vor primi câte 700 de lei la începutul noului an școlar. Ceban: Pentru rechizite și ghiozdane

Circa 8 000 de elevi din municipiul Chișinău vor primi un ajutor financiar pentru pregătirea noului an școlar. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău din 31 august.

În acest an, la fel ca în anii precedenți, Primăria Chișinău va oferi la circa 8 000 de copii câte 700 de lei pentru începutul anului școlar. Pentru rechizite, pentru ghiozdane, pentru tot ce este foarte necesar. Cu siguranță că poate nu este mult, dar ne străduim ca în fiecare an să venim cu suport anume pentru copiii și familiile care au foarte mare necesitate. (…) Banii vor fi oferiți conform procedurii anuale, așa cum a fost stabilit de mai demult”, a declarat Ion Ceban.

Anul de studii 2026–2027 a început astăzi, 1 septembrie. Prima lecție este dedicată independenței Republicii Moldova și are genericul „Independența care ne unește”. Aceasta se desfășoară în toate instituțiile de învățământ publice și private din țară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: