Parlamentul Republicii Moldova

56 de inițiative legislative, inclusiv una înaintată de Sandu, se prăfuiesc de doi ani la Parlament. Acestea ar putea să devină nule

Cel puțin 56 de inițiative legislative ar urma să devină nule, până la sfârșitul lui 2023, dacă nu vor fi incluse spre examinare în ordinea de zi a Parlamentului, în timpul apropiat. Proiectele sunt publicate pe site-ul Legislativului și au fost înregistrate în perioada iulie-decembrie 2021. Potrivit Regulamentului Parlamentului, devin nule proiectele care nu sunt incluse în ordinea de zi timp de 2 ani de la înregistrare.

40 de proiecte aparțin opoziției parlamentare: 24 au fost înregistrate de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) și 16 – de Partidul Politic Șor (PPȘ). Autorii celorlalte 16 proiecte sunt Partidul Acțiune și Solidaritate (15) și Președintele Republicii Moldova (1).

Luând în considerare faptul că 71% din proiecte sunt ale opoziției, precum și eforturile depuse pentru elaborarea, avizarea și expertizarea proiectelor respective, și pornind de la prevederile Regulamentului Parlamentului, Promo-LEX recomandă:

  • Comisiilor permanente sesizate în fond să întocmească rapoarte asupra proiectelor respective, or termenul pentru dezbaterea acestora (60 de zile lucrătoare) a expirat demult;
  • Președintelui Parlamentului să examineze oportunitatea desemnării altor comisii pentru dezbaterea proiectelor respective și examinarea acestora în regim de urgență;
  • Biroului permanent să înscrie pe ordinea de zi a ședințelor plenare proiectele de acte legislative, care riscă să devină nule în perioada următoare, în special cele înregistrate de deputații opoziției parlamentare.

Mai mult de jumătate din proiectele care urmează a fi considerate nule sunt din domeniile: protecție socială, muncă, sănătate, economie, financiar și fiscal:

  • Protecție socială, muncă și sănătate – 17 (30.3%);
  • Economie, financiar, fiscal – 14 (25%);
  • Afaceri interne, securitate și apărare- 6 (10.7%);
  • Agricultură și mediu – 4 (7.1%);
  • Infrastructură, construcții și transport, energetică, dezvoltare regională – 4 (7.1%);
  • Numiri, demisii, desemnări – 4 (7.1%);
  • Educație, cultură, mass-media – 3 (5.3%);
  • Autoritățile Publice Locale – 2 (3.5%);
  • Justiție – 2 (3.5%).

Promo-LEX va monitoriza evoluția acestor proiecte care urmează să devină nule dacă nu vor fi examinate în termenul prevăzut legal:

  • sfârșitul lunii august – 19 proiecte;
  • sfârșitul lunii septembrie – 11 proiecte;
  • sfârșitul lunii octombrie – 6 proiecte;
  • sfârșitul lunii noiembrie – 15 proiecte;
  • sfârșitul lunii decembrie – 5 proiecte.

Lista proiectelor poate fi accesată aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan/Facebook

Hajder, Bolea sau Belous, candidat PAS la Primăria Chișinău? Grosu: „Deja avem din ce alege”

PAS va anunța „foarte curând” un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, după retragerea lui Alexandru Vornicu, a declarat liderul formațiunii și președintele Parlamentului, Igor Grosu, la TV8. El nu a exclus că partidul ar putea alege dintre trei actuali miniștri – Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Grosu a precizat că Vornicu și-a anunțat retragerea la ședința organizației municipale Chișinău a PAS, din 12 octombrie. Oficialul i-a mulțumit primarului de Stăuceni pentru munca depusă și a precizat că acesta rămâne în echipă și se va implica în alegerile locale din 2027, fără să ofere detalii în ce calitate.

„Noi acceptăm decizia sa și explicațiile date. Înțelegem că fiecare om are dreptul să aleagă”, a spus liderul PAS.

Întrebat despre viitorul candidat la Primăria Chișinău, Grosu a spus că partidul îl va anunța „foarte curând”. În discuție au fost menționate numele ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ministrei Finanțelor, Victoria Belous. Întrebat dacă unul dintre aceștia va fi candidatul PAS, Grosu a declarat: „Ați numit unii candidați. (…) Unul dintre ei va trebui să fie candidat”.

La întrebarea repetată dacă partidul va alege dintre cei trei miniștri, liderul PAS a răspuns: „Deja avem din ce alege”. Potrivit lui, decizia va fi anunțată „foarte curând”.

Amintim că primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, a anunțat în seara zilei de 12 octombrie că își retrage candidatura la Primăria Chișinău din motive personale, legate de familie. El a respins zvonurile privind eventualele dezacorduri în echipă și a promis că va susține candidatul PAS.

Organizația municipală Chișinău a PAS îl propusese pe Vornicu candidat la mijlocul lunii iunie 2026. Purtătoarea de cuvânt a partidului, Adriana Vlas, preciza atunci pentru NewsMaker că propunerea urma să fie aprobată de Biroul Național Permanent al formațiunii.

Alegerile locale ar urma să aibă loc în toamna anului 2027.

Mai multe despre strategia PAS pentru Primăria Chișinău, citiți în analiza NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: