ТАСС

600 tone de pesticide din regiunea transnistreană vor fi evacuate și distruse. Care este valoarea proiectului

Începând cu luna ianuarie 2020, vor fi evacuate și distruse 600 de tone de pesticide din regiunea transnistrenă. Informația a fost făcută public de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, într-un comunicat publicat ieri, 16 decembrie.

Potrivit sursei citate, au fost deja identificate 12 locații de unde urmează să fie ridicate aceste cantități de pesticide. Ulterior, va demara procedura de examinare a tipurilor de pesticide, reambalarea și evacuarea acestora.

Acțiunea are loc în cadrul proiectului „Eliminarea și distrugerea pesticidelor inutilizabile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Faza 2”,

Proiectul a fost lansat în luna februarie a anului 2016 cu scopul de a efectua o evaluare detaliată a cantității de pesticide, analiză chimică și reambalare a tuturor tipurilor și cantităților de pesticide rămase pe teritoriul regiunii transnistrene și ulterior, incinerarea acestora în afara Republicii Moldova.

Costul total al proiectului constituie circa 959 mii de euro. În faza I a proiectului au fost reambalate, evacuate și eliminate 105 tone de pesticide inutilizabile și interzise din trei depozite din raionul Râbnița.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

caleaeuropeana.ro

„Până la urmă, e decizia cetățenilor”. Maia Sandu, o nouă declarație despre unirea R. Moldova cu România

Președinta Maia Sandu a declarat că unirea Republicii Moldova cu România rămâne „pe agenda de discuții”, însă a subliniat că o eventuală decizie în acest sens aparține cetățenilor. Șefa statului a precizat că, în prezent, „obiectivul primordial” al autorităților de la Chișinău este aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, deziderat susținut de majoritatea populației țării. Afirmațiile au fost făcute pe 9 octombrie, în cadrul unui interviu acordat portalului Calea Europeană, la Moldova Security Forum.

„Discuțiile despre unire nu sunt noi pentru Republica Moldova și pentru România. În momentul obținerii independenței și chiar înainte de obținerea independenței, la noi s-a discutat despre unire. În alte capitale și în alte țări se cunoaște mai puțin, se cunoaște insuficient istoria noastră și, evident, pentru unii, această afirmație a fost una surprinzătoare. Dar diferite state sau diferiți oameni reacționează diferit. Sunt politicieni și lideri care spun că, într-adevăr, Republica Moldova ar fi într-o siguranță mai mare ca parte a României și sunt lideri care spun că asta ar putea să creeze tot felul de probleme. Până la urmă, e decizia cetățenilor. Nu pot eu să decid asupra unui asemenea proiect major pentru Republica Moldova, iar Constituția noastră scrie că o asemenea decizie poate fi luată doar de majoritatea cetățenilor înscriși în listele electorale. Deci vorbim despre un număr mare de oameni. E un subiect care a fost pe agenda de discuții și care rămâne pe agendă”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a subliniat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană rămâne, în prezent, „obiectivul primordial” al autorităților, care depun eforturi pentru a pregăti țara în vederea semnării tratatului de aderare în 2028.

„Noi muncim mult (…) și am promis că vom reuși să pregătim țara pentru semnarea tratatului de aderare în 2028. (…) Tehnic, suntem gata să închidem negocierile pe anumite capitole”, a spus ea.

Amintim că, pe 9 octombrie, tot în marja Moldova Security Forum, Maia Sandu a făcut o altă declarație despre unirea Republicii Moldova cu România. Președinta a afirmat că reunificarea celor două maluri ale Prutului ar aduce „mai multă securitate” Republicii Moldova. „Dar această decizie aparține majorității cetățenilor Republicii Moldova. E o decizie mare care poate fi luată doar de un număr mare al cetățenilor noștri”, a adăugat ea.

***

De la începutul acestui an, președinta Maia Sandu a vorbit în repetate rânduri despre o eventuală unire a Republicii Moldova cu România, afirmând inclusiv că ar susține această idee în cazul organizării unui referendum pe această temă. De asemenea, în luna mai, la Strasbourg, șefa statului a sugerat că autoritățile de la Chișinău ar putea lua în considerare reunificarea drept o alternativă pentru aderarea la UE, în cazul în care procesul de integrare europeană ar stagna.

Potrivit unui sondaj iData, 41% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin în prezent unirea cu România. În România, nivelul de sprijin este considerabil mai ridicat: aproximativ 72% dintre cetățeni susțin unirea celor două state.

Pe 27 martie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la București a adoptat o declarație prin care afirma că România „va fi întotdeauna pregătită” să vină în întâmpinarea oricărui demers de reunificare, dacă cetățenii Republicii Moldova își vor dori acest lucru.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: