Дарья Слободчикова / NewsMaker

A crescut „enorm” solicitarea pentru asistența umanitară destinată refugiaților ucraineni. Gîlcă: „produsele din depozit sunt în epuizare”

În ultima săptămână la Centrul „Patria Lukoil”, acolo unde sunt cazați refugiați ucraineni, a crescut „enorm” solicitarea pentru asistență umanitară. Dacă anterior, într-o zi erau livrate între 350 și 450 de colete, atunci vinerea trecută a fost eliberate 540 de colete cu alimente și bunuri alimentare. Anunțul a fost făcut de Boris Gîlcă, șef al Direcției generale asistență medicală și socială în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei Chișinău din 30 mai.

Acesta a mai accentuat că produsele din depozit sunt în epuizare.

Avem nevoie de livrare constantă și zilnică a acestor produse pentru a nu opri activitatea depozitului. Amintesc că cu 2 săptămâni în urmă am beneficiat de primul lot, primul camion cu produse alimentare livrate de Centrul unic de gestionare a problemelor refugiaților de la depozitul de orășelul Vatra.  Solicit să ne mai livreze aceste bunuri. Îi invit să vină chiar într-o vizită de monitorizare, să vadă necesitățile și să vedem împreună de ce avem această creștere așa bruscă de solicitare a acestor produse din partea refugiaților”, a declarat Gîlcă.

Între timp, șeful Direcției generale asistență medicală și socială a spus că la Centrul „Patria Lukoil” au loc în continuare lucrări de îmbunătățire a infrastructurii pentru cazare. El a menționat că în prezent se pregătește dotarea unei clase cu calculatoare pentru educația online a elevilor din Ucraina pentru a continua participa la lecțiile online.

Deocamdată, spune Gîlcă, nu este clar când va fi finalizată, însă și-a exprimat speranța că în curând va fi dată în exploatare.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în total, pe teritoriul Republicii Moldova sunt 79.259 cetățeni ucraineni.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Chiveri respinge acuzațiile Tiraspolului: Peste 100 de milioane de lei au fost alocate pentru locuitorii din Transnistria în prima jumătate a anului

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a respins luni, 7 septembrie, afirmațiile administrației nerecunoscute de la Tiraspol, potrivit cărora Chișinăul nu ar fi investit resurse financiare în regiunea transnistreană. Oficialul a menționat că, în prima jumătate a anului curent, au fost alocate peste 100 de milioane de lei pentru sprijinul locuitorilor din stânga Nistrului.

Nu este doar o afirmație falsă, ci o denaturare deliberată a realității, infirmată de fapte și cifre concrete. Iar acest lucru este bine cunoscut de majoritatea locuitorilor din raioanele de est”, a transmis Valeriu Chiveri într-un videoclip publicat pe Facebook.

Potrivit oficialului, Chișinăul a alocat peste 100 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor din raioanele de est în prima jumătate a anului 2026. Peste 76 de milioane de lei au fost alocate pentru asigurarea medicală, compensarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale.

Alte peste 42 de milioane de lei au fost direcționate pentru plăți sociale, inclusiv pensii și indemnizații.

Acest sprijin va continua și va fi consolidat, inclusiv din contul mijloacelor Fondului de convergență. Despre activitatea și obiectivele acestuia vom vorbi separat”, a adăugat vicepremierul.

Totodată, Valeriu Chiveri a subliniat că sprijinul Republicii Moldova pentru regiune nu se limitează la cheltuielile directe ale statului. Potrivit lui, companiile din stânga Nistrului își desfășoară activitatea economică în cadrul legislației Republicii Moldova și al angajamentelor internaționale ale țării.

În afara acestui cadru juridic și fără voința politică a Republicii Moldova, aceste companii pur și simplu nu și-ar putea continua activitatea”, a spus vicepremierul.

Amintim că, recent, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a spus că Chișinăul nu ar ajuta populația din stânga Nistrului. a susținut că infrastructura medicală, socială și educațională din regiune este finanțată din bugetul transnistrean și a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar fi retras 32 de milioane de dolari din bugetul regiunii prin măsurile aplicate companiilor din stânga Nistrului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: