Prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean va efectua, pe 21 aprilie, o vizită de lucru la Bruxelles. În cadrul deplasării, premierul Recean se va întâlni cu mai mulți oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă.

Dorin Recean va fi însoțit de vicepremierul Nicu Popescu. Este cea de-a doua vizită pe care o desfășoară prim-ministrul în străinătate, după prima sa vizită desfășurată la București, în luna martie. Este clară și direcția țării noastre: București-Bruxelles-Chișinău. E o axă strategică pentru dialogul și dimensiunea multilaterală a țării noastre”, a menționat Daniel Vodă.

Potrivit lui Vodă, pe 21 aprilie Dorin Recean va avea întrevederi cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, vicepreședintele Comisiei Europene, Joseph Borrell, comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, precum și comisarul pentru Justiție, Didier Reynders.

În programul oficialului sunt și alte întrevederi cu înalți oficiali europeni.

Prim-ministrul va aborda mai multe subiecte ce țin de prioritățile Guvernului Republicii Moldova, precum: asigurarea păcii și stabilității în regiune și în țară, îmbunătățirea bunăstării populației, agenda de reforme inclusiv în domeniul de justiție, fortificarea economică, inclusiv în domeniile energetic și comercial, precum și se va discuta despre colaborarea mai strânsă cu UE în domeniul politicii externe și de securitate.

Amintim că Dorin Recean a efectuat prima sa vizită în afara țării în România. La București, prim-ministrul Dorin Recean a avut întrevederi la Palatul Cotroceni cu președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Victoria cu omologul său român Nicolae Ciucă, precum și la Palatul Parlamentului, întrevederi bilaterale cu Alina Gorghiu, președinta interimară a Senatului și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților a României.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!