riavrn.ru

A fost confirmat primul lot de asistență din partea Chinei. Acesta include dispozitive și consumabile pentru instituțiile medicale

Primul lot de asistență din partea guvernului Chinei pentru Republica Moldova a fost confirmat în cadrul întrevederii dintre secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Eugeniu Revenco și ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Zhang Yinghong.

Lotul de asistență include dispozitive și consumabile pentru instituțiile medicale publice din Republica Moldova, inclusiv 1008 teste diagnostice, 100 000 de respiratoare de protecție, 500 de termometre cu infraroșu și 1000 de perechi de ochelari medicali, în contextul situației epidemiologice prin infecția cu COVID-19.

Menționăm că până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 30 de cazuri de infectare cu COVID-19. De asemenea, sunt 40 de cazuri suspecte, iar 11 238 de persoane se află sub monitorizare la domiciliu.

*IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o răceală simplă, dar în 20% dintre cazuri pot avea loc complicații grave. Nivelul mediu de mortalitate este de 3,5%, însă în cazul persoanelor vârstnice poate ajunge la 14-15%. Pentru a vă proteja, urmați câteva recomandări simple:

1. Spălați mâinile în mod regulat cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de spirt;
2. Păstrați distanța de minimum 1 metru față de alte persoane (în special față de cele care tușesc sau strănută);
3. Nu vă atingeți ochii, nasul, gura cu mâinile murdare;
4. În cazul în care tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura cu un șervețel sau cu încheietura cotului;
5. În cazul în care aveți febră, tuse uscată sau dificultăți de respirație – apelați serviciul 112. Atenție! Nu mergeți personal la spital sau clinică, pentru a nu pune în pericol alte persoane

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook/moldovagaz

Junghietu: Gazele din Neptun Deep vor acoperi un sfert din consumul zilnic al Republicii Moldova

Republica Moldova va achiziționa gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, începând cu sfârșitul toamnei anului 2027. Gazele vor acoperi aproximativ un sfert din consumul zilnic al țării, iar costurile mai mici de transport ar urma să contribuie la reducerea tarifelor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul ediției din 2 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, cantitățile de gaze care vor fi livrate Republicii Moldova au fost stabilite încă de anul trecut, când compania de stat Energocom a semnat un contract cu compania românească OMV Petrom.

„Odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun Deep, noi ar urma să primim aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze”, a declarat Dorin Junghietu.

Prețul de achiziție va fi calculat în funcție de cotațiile de la bursă, însă Republica Moldova va beneficia de o reducere specială. Ministrul nu a dezvăluit valoarea acesteia, motivând că publicarea informației ar putea dezvălui strategia de achiziții a Energocom.

Întrebat dacă reducerea costurilor de transport se va reflecta și în facturile consumatorilor, Dorin Junghietu a afirmat că efectul va fi resimțit „automat” de aceștia. „Dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur că aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat el.

Ministrul a amintit și despre modificările recente aduse Legii cu privire la gazele naturale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2027, tarifele pentru consumatorii casnici vor fi revizuite o dată la trei luni, în loc să fie ajustate anual sau doar atunci când se înregistrează diferențe semnificative între costurile estimate și cele reale.

Potrivit oficialului, noua regulă va permite ajustarea tarifelor într-un ritm mai apropiat de evoluțiile pieței. Astfel, atunci când prețul de achiziție al gazelor va scădea, reducerea ar urma să se reflecte mai rapid și în facturile consumatorilor.

Amintim că, pe 27 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova va achiziționa gaze extrase în România, prin proiectul Neptun Deep, începând din toamna anului 2027. Șeful Guvernului a spus că distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: