Татьяна Султанова, NewsMaker

A fost desemnat producătorul de la care vor fi cumpărare 100 de autobuze noi pentru Chișinău

Autoritățile municipale vor cumpăra 100 de autobuze noi pentru „Parcul Urban de Autobuze” de la ofertantul MAZ. Acesta a fost desemnat câştigătorul concursului, a anunțat primarul capitalei Ion Ceban pe 27 aprilie.

Conform deciziei membrilor grupului de lucru din cadrul municipalității, dintre cei 6 participanți la cea de-a doua licitație cu privire la achiziționarea autobuzelor, participantul MAZ a propus cea mai avantajoasă ofertă în raport calitate – preț.

– MAZ – 116.000 EURO (140.100 USD) – 72 luni garanţie

– Isuzu Anadolu – 124.000 EURO (149.205 USD) – 78 luni garanţie

– Xiamen King Long – 125.000 EURO (150.720 USD) – 61 luni garanţie

– BMC Otomotiv – 135.500 EURO (163.376 USD) – 49 luni garanţie

– Otokar Otomotiv – 141.500 EURO (170.634 USD) – 48 luni garanţie

– Temsa – 152.000 EURO (183.000 USD) – 48 luni garanție

Conform criteriului aplicat factorului de evaluare pe primele 3 locuri s-au plasat:

  1.  Ofertantul MAZ a acumulat 97,69 puncte
  2.  Isuzu Anadolu a acumulat 95,73 puncte
  3.  Otokar Otomotiv a acumulat 75,93 puncte.

„Precizez că 2 ofertanţi – Xiamen King Long și BMC Otomotiv au fost descalificaţi din motivul neprezentării clarificărilor solicitate. Totodată, oferta operatorului Temsa a fost respinsă pentru că nu corespundea cerinţelor expuse în documentaţia de atribuire”, a precizat Ceban.

Conform cerințelor obligatorii, municipalitatea a dispus ca, pe perioada garanției, câștigătorul să asigure deservirea autobuzelor din surse proprii, schimbul componentelor: lubrifianți; filtre; curele; precum și deservirea sistemelor de aer condiționat și a consumabililor.

Municipalitatea a inițiat repetat la 25 februarie, licitația deschisă privind achiziționarea a 100 de unități noi pentru Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”. Suma prevăzută pentru lotul de unități este de 270 milioane de lei.

Menționăm că la sfârșitul lunii noiembrie 2020, Autoritatea Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a anulat rezultatul licitației de achiziționare a o sută de autobuze, în urma contestării acestuia de către toți participanții.

În prezent, Parcul Urban de Autobuze al Capitalei are 143 de mijloace de transport, dintre care o sută au termenul de exploatare depășit.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bas-tv.md/foto simbol

O elevă din clasa a 12-a la un liceu din Chișinău, găsită decedată în curtea unui bloc: ce spune poliția

O tânără născută în anul 2008 a fost găsită decedată în curtea unui bloc din sectorul Botanica al capitalei. Pe suprafața corpului acesteia au fost depistate leziuni caracteristice unei căderi de la înălțime. Informațiile au fost comunicate pentru NewsMaker de către ofițera de presă a Direcției de Poliție Chișinău, Cristina Talpă, care a precizat că acestea un un caracter preliminar și pot suferi modificări. Potrivit surselor NewsMaker, adolescenta învăța în clasa a 12-a la un liceu din capitală.

Poliția a fost sesizată despre caz pe 14 septembrie, în jurul orei 06:35. În urma examinării medico-legale, pe suprafața corpului tinerei au fost depistate leziuni caracteristice unei căderi de la înălțime.

„Toate circumstanțele cazului, precum și cauza exactă a decesului, urmează a fi stabilite în cadrul anchetei inițiate și în urma efectuării expertizei medico-legale. Precizăm că informațiile prezentate au un caracter preliminar și pot suferi modificări în funcție de rezultatele investigațiilor”, a comunicat ofițera de presă, precizând că victima era născută în anul 2008.

***

În Republica Moldova au fost înregistrate 258 de cazuri de suicid în anul 2025, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Cele mai multe au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta de peste 35 de ani – 202 cazuri. Alte 56 de cazuri vizează persoane cu vârsta de până la 34 de ani. Totodată, șapte cazuri au fost înregistrate în rândul minorilor cu vârste între 0 și 17 ani. Cele mai multe cazuri au fost raportate în municipiul Chișinău. Potrivit statisticilor, majoritatea victimelor sunt bărbați. NewsMaker a explicat cum sunt ajutați oamenii în astfel de situații, de ce mecanismele existente nu funcționează întotdeauna la timp și ce schimbări sunt necesare – AICI.


Important! În cazul în care detaliile expuse în material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor și susținere - adresați-vă specialiștilor de la „Linia Verde Prevenire Suicid”. Chat-ul anonim pe www.pentruviata.md este diponibil LIVE între orele 20.00-22.00 în zilele de luni și joi. În restul zilelor, puteți expedia un mesaj la adresa de e-mail [email protected]. Mai multe detalii la nr de tel 060806623


Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: